Maria Dolores dos Santos Aveiro (66 de ani), mama lui Cristiano Ronaldo (36), a vorbit deschis despre momentul delicat prin care a trecut în urmă cu un an, când a suferit un atac cerebral vascular.
În martie 2020, mama lui CR7 a fost transportată de urgență la spital, după ce a suferit un atac cerebral vascular. A fost reținută două săptămâni în spital, după ce le-a dat emoții mari celor apropiați. La mai bine de un an distanță de la acel moment, Dolores Aveiro a oferit un interviu emoționant despre acele clipe delicate.
Dolores Aveiro: „Mi-am văzut viața scurgându-se printre degete”
„A fost dificil, am crezut că este sfârșitul pentru mine. Când mi-am văzut nepotul cel mai în vârstă, pe Cristianinho, vizitându-mă la spital, a fost un mare șoc pentru mine. M-am rugat la Dumnezeu să nu mă ia, voiam să îmi văd nepoții crescând, și asta s-a întâmplat. Am avut încredere, dar a fost dificil”, a mărturisit Dolores Aveiro pentru ITV, citată de Marca.
„M-am ridicat să merg la baie și am leșinat, am căzut. Când mi-am revenit am încercat să mă ridic, dar am realizat că partea stângă a coprului era paralizată. Mi-am sunat partenerul și i-am spus că nu mă simt bine, rugându-l să sune la urgențe. Nu îmi amintesc când am ajuns la spital.
Cristiano a sunat medicul din Italia, mulțumesc lui Dumnezeu că am fost operată la timp. Mulți oameni nu sunt așa norocoși cum am fost eu. Recuperarea mea decurge treptat. Am părăsit spitalul pe picioare, dar mi-a afectat partea stângă a corpului, gura, piciorul, felul în care vorbesc. Acum un an, mi-am văzut viața scurgându-se printre degete”, a mai povestit ea.
{{text}}