Campionate

„Ce rahat faci?!” » Pep Guardiola, răspuns inedit când a fost întrebat de transferul lui Haaland

Pep Guardiola, antrenor Manchester City // foto: Guliver/gettyimages

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 03 aprilie 2021

Pep Guardiola (50 de ani), antrenorul lui Manchester City, a fost întrebat despre posibilitatea ca „cetățenii” să-l transfere pe Erling Haaland (20), în prezent sub contract cu Borussia Dortmund.

Atacantul norvegian al Borussiei ar putea schimba echipa în această vară. Tatăl fotbalistului și impresarul acestuia au purtat deja discuții cu granzii din Spania, iar în aceste zile fac turul Angliei, pentru a vedea ce propuneri au coloșii din Premier League pentru a-l aduce pe Haaland.

Pep Guardiola: „Niciodată nu am discutat despre jucători de la alte cluburi”

Întrebat despre posibilitatea ca Manchester City să îl transfere pe Erling Haaland, Guardiola a spus că nu ar fi just să discute despre acesta, din moment ce aparține altei echipe.

„Trebuie să înțelegeți că nu voi vorbi despre jucători aflați la alte cluburi. Nu ar fi politicos pentru Borussia Dortmund și pentru Haaland. Nu este treaba mea. Mai am două luni din sezon cu jucătorii pe care îi am aici, ei merită respect din partea antrenorului lor, ca acesta să nu vorbească despre alți jucători când mai avem două luni foarte importante în fața noastră. Dacă eu aș fi jucător și antrenorul meu ar vorbi despre alți fotbaliști, aș zice «Ce rahat faci?!».

Niciodată nu am discutat despre jucători de la alte cluburi. Niciodată, niciodată”, a spus Pep, citat de Goal.com.

Erling Haaland, la Manchester City?

La finalul acestui sezon, Manchester City va rămâne fără Sergio Aguero, unul dintre cei doi atacanți din lot. După 10 ani petrecuți pe „Etihad”, atacantului argentinian nu i s-a prelungit contractul, astfel că „cetățenii” vor rămâne doar cu Gabriel Jesus pe poziția de atacant central și vor porni vânătoarea pentru un „vârf” de meserie. De pe lista acestora nu are cum să lipsească Erling Haaland, cel mai în vogă atacant al momentului, cu 33 de goluri înscrise în acest sezon.

VIDEO. Erling Haaland, 9 goluri versus Honduras

Mai multe știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.