Liga 1

Toni Petrea, despre prestația jucătorilor de la FCSB la echipele naționale: „Au avut evoluții destul de bune” + deplânge accidentarea lui Florinel Coman

Toni Petrea, antrenor FCSB

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 03 aprilie 2021

Toni Petrea (46 de ani), antrenorul de la FCSB, a susținut o conferință de presă înainte de meciul cu Universitatea Craiova, din penultima etapă a sezonului regular din Liga 1.

  • FCSB - Universitatea Craiova se joacă duminică, 4 aprilie, de la ora 20:30, liveTEXT pe GSP.ro.

„Am avut această perioadă de două săptămâni în care am încercat să ne pregătim cât mai bine cu jucătorii pe care i-am avut la dispoziție, mai mult din punct de vedere fizic. Sper să fim la un nivel bun mâine seară și să reușim să câștigăm un meci cu o echipă bună a campionatului, locul 3, care a avut o exprimare foarte bună în ultimele jocuri, este preocupată de fotbal și are un lot valoros. Avem premizele unui meci frumos pentru mâine seară.

Ne dorim să câștigăm fiecare meci. Dacă am reuși să câștigăm, matematic am termina campionatul regular pe primul loc și este un lucru mobilizator în plus pentru noi. Am discutat cu jucătorii, suntem conștienți de importanța partidei, dar nu va fi decisiv acest aspect. E important pentru noi, pentru moralul nostru, nu cred că s-a mai întâmplat de când e cu formatul ăsta de play-off ca noi să terminăm sezonul regular pe locul 1. Ar fi un lucru foarte bun pentru noi”, a spus tehnicianul „roș-albaștrilor”. 

Toni Petrea, despre... 

... Florinel Coman, accidentat la „națională”: „Coman a suferit o accidentare destul de gravă, sezonul acesta pare că e compromis pentru el din păcate. Este un jucător care ne ajuta, ar fi fost un plus pentru echipă. Nu ne rămâne decât să căutăm alte soluții, să suplinim absența lui cumva și să ne concentrăm pe jocul nostru”.

... jucătorii de la FCSB convocați la echipele naționale: „Consider că au avut evoluții destul de bune, atât cei de la tineret cât și cei de la echipa mare. Într-adevăr, poate pentru cei de la tineret a fost dezamăgitoare ratarea calificării, dar per total consider că meritau să se califice, din moment ce nu au pierdut niciun joc și au avut evoluții foarte bune. Încrederea lor nu cred că este zdruncinată, cred că este o experiență benefică pentru ei. Aici avem alte obiective, altă atmosferă, sper și cred că nu vor resimți efectele ratării calificării”.

... imposibilitatea de a juca pe „Arena Națională”: „Arena Națională e un stadion pe care ne simțim foarte bine, unde am avut rezultate foarte bune. Din păcate, nu vom putea evolua acolo, dar și la Giurgiu am jucat destul de multe meciuri, cred eu că putem să ne descurăm bine și acolo și că nu va fi o problemă faptul că nu putem evolua pe stadionul nostru obișnuit”.

Fiecare meci are istoria lui. Sper să putem păstra această tradiție, să câștigăm contra celor de la Craiova. Pentru noi fiecare meci este important și trebuie să îl tratăm la fel de responsabil și de serios.
- Toni Petrea, antrenor FCSB

Clasament Liga 1: FCSB este lider

Mai multe știri despre FCSB - Craiova:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.