Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CLUJ - DINAMO

Încă o lovitură pentru CFR Cluj: jucător depistat cu COVID-19, ratează meciul cu Dinamo

Michael Pereira, primul pe rândul de jos, s-a infectat cu COVID-19

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 03 aprilie 2021

CFR Cluj are din nou probleme cauzate de COVID-19. Dacă etapa trecută campioana nu s-a putut baza pe Rondon, Costache și Debeljuh, acum campioana l-a pierdut pe francezul Michael Pereira (33 de ani).

Chiar în ziua în care Edi Iordănescu s-a plâns de problemele pe care pandemia le-a provocat în lotul echipei sale, tehnicianul campioanei en-titre a primit noi vești proaste. Potrivit informațiilor obținute de GSP.ro, Michael Pereira s-a infectat cu coronavirus și a devenit indisponibil pentru următoarele trei săptămâni. 

În acest sezon, Michael Pereira a evoluat în 18 partide pentru „feroviari”, fără să înscrie vreun gol. Francezul evoluează în „Gruia” din 2020, anul trecut devenind în premieră campion alături de CFR Cluj.

Michael Pereira

Edi Iordănescu: „Pandemia ne-a afectat, ne-a pus la pământ”

„Acest necaz cu pandemia ne-a afectat, ne-a pus la pământ, au căzut din start 3-4 jucători, am avut și din staff-ul tehnic, chiar și din staff-ul medical. Ne-a stricat atmosfera, am mers la București pentru meciul cu FCSB pe un fond total opus față de ceea ce trebuia să fie. Starea de spirit a fost la pământ, ne-a fost teamă să venim la muncă, ne-a fost teamă lângă cine stăm. A venit pauza, am câștigat timp, am recuperat o parte din jucători. Lucrurile arată diferit pentru partida cu Dinamo 

- Edi Iordănescu, antrenor CFR Cluj

Citește și alte știri despre CFR Cluj: 


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.