International   •   Stranieri   •   CEHIA

De la Erevan, Florin Niță a revenit într-un alt „thriller”! Titular la Sparta Praga într-un meci cu nouă goluri

Florin Niță a ajuns titular la Sparta Praga

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 03 aprilie 2021

Florin Niță (33 de ani) a revenit în poarta cehilor de la Sparta Praga, după ce a fost integralist în cele trei meciuri ale României din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2022.

La trei zile după thriller-ul de la Erevan, Niță a apărat într-un alt meci extrem de spectaculos. Sparta Praga a învins-o pe teren propriu pe Teplice, scor 7-2. La pauză, echipa românului conducea deja cu 4-1. 

Florin Niță și Sparta Praga sunt departe de primul loc, ocupat de Slavia lui Nicolae Stanciu. În acest moment, diferența dintre cele două mari rivale este de 13 puncte.

Niță, la un pas să-și extindă contractul cu Sparta Praga


Ajuns titular la națională după retragerea lui Ciprian Tătărușanu, goalkeeper-ul de 33 de ani ar mai putea primi o veste bună: în perioada următoare, ar putea semna prelungirea contratului cu Sparta Praga pentru încă două sezoane. Niță mai are contract cu cehii doar până în vară.

Fostul portar de la FCSB a început ca rezervă acest sezon, dar începând din luna noiembrie a devenit titular incontestabil la Sparta. Niță a apărat foarte bine de atunci, fapt ce i-a determinat pe oficialii de la Sparta Praga să îi propună prelungirea contractului, scadent la finalul acestui sezon, anunță iSport.cz.

1,5 milioanede euro valorează Niță, potrivit Transfermarkt.com

VIDEO Rezumatul meciului Sparta Praga - Teplice


Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.