De când li s-a luat stadionul, microbiștilor le-a rămas totuși pasiunea de a ridica degetul spre vinovați. Avem un fotbal, dar e mort, cum procedăm?
„Administrația Burleanu” nu s-a născut ieri și nu mai are scuza moștenirii (catastrofale, e drept). Are deja cei șapte ani de Casa Fotbalului. În șapte ani ar trebui să se vadă totuși ceva, altceva decât praful de pe tobă. Au fost aleși, apoi au fost realeși, n-a fost chiar un fleac, dar fotbalul românesc s-a ciuruit. Și, de atâta pandemie, nici măcar vocea peluzei nu se mai aude, nici măcar un Buie Murleanu cinstit, nimic. E o tăcere deplină și vinovată, doar limba de lemn a „Administrației Burleanu” susură nestingherită mai departe. Timpul va trece, până la toamnă se și uită că a existat cândva echipa națională.
Bun-venit în lumea a cincea
Poate că ne vom alege totuși cu ceva: poate se face încă o comisie. Federația ar fi trebuit să dea o direcție, dar n-a fost în stare să dea decât comisii și rateuri. Naționala nu e decât suma celorlalte eșecuri. În curând, locul 4 într-o grupă va fi deja peste puterile noastre și o să ne luptăm din greu să nu terminăm pe ultimul. Bun-venit, deci, în viitor, bun-venit în lumea a cincea.
O duzină la dispoziție
Selecționerul joacă ofensiv din gură. În teren se vede că Mirel Rădoi este totuși un începător. Un începător ambițios, dar tot un începător. Mai mult de jumătate de duzină de antrenori români (liberi în acest moment) ar fi strâns mai mult de trei puncte în acest debut de noi calificări ratate: Olăroiu, Răzvan Lucescu, Hagi, Dan Petrescu, Șumudică, ba chiar și Tata Puiu Iordănescu (antrenorul secolului trecut) sau Pițurcă.
Stilul Rădoi și jucătorii generoși
Există un stil Rădoi, dar din păcate el include și schimbări haotice și neinspirate, și formule de start greșite, și reacții întârziate. În urma acestui selecționer rămân un morman de pielițe de unghii roase, o impresie artistică demnă de o perdea de fum și o zestre de puncte comparabilă cu a Republicii Moldova. Desigur că Rădoi lucrează cu materialul clientului și clientul nu are material. Dar chiar și așa e prea puțin. În orice loc din lume, chiar și la Erevan, Rădoi era până acum demis.
Fotbalul nihilist, cioranian. Umor involuntar
Și să nu-i uităm: jucătorii. Jucătorii români perfecționează fotbalul nihilist, care ne-a dus cioranian pe culmile disperării: nimic jos, nimic sus, nimic la mijloc, nimic pe margini. Măcar sunt generoși: au făcut niște armeni fericiți. Și, la cum stau lucrurile, în curând se vor bucura că i-au cunoscut și islandezii (din nou), macedonenii din Nord și, desigur, dârjii jucători din Liechtenstein. Să nu bagatelizăm această calitate: sunt cumsecade ai noștri, nu bat pe nimeni decât din greșeală.
{{text}}