Liga 1

Sorin Cârțu îi propune un fotbalist lui Mirel Rădoi, după FCSB - Craiova: „Titular la națională!”

FOTO: Facebook @UCVOficial

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 05 aprilie 2021

Sorin Cârțu, președintele celor de la CS Universitatea Craiova, crede că Andrei Ivan (24 de ani) poate fi soluția pentru atacul echipei naționale. 

Andrei Ivan este cel mai în formă fotbalist al Craiovei în anul 2021. Atacantul oltean a marcat 4 goluri, a oferit și două pase decisive, iar Sorin Cârțu îl propune la echipa națională. Președintele celor de la CS U crede că este soluția ideală pentru postul de atacant, unul unde Mirel Rădoi a avut mari probleme. Claudiu Keșeru și George Pușcaș nu au înscris în meciurile cu Macedonia de Nord, Germania și Armenia. 

Sorin Cârțu îl vrea pe Andrei Ivan la națională

„De când a revenit Andrei Ivan, a fost unul din cele mai bune jocuri făcute de el. Cam aşa trebuie să arate un atacant cu calităţile lui într-un asemenea meci. A avut o seară inspirată şi vine după mai multe evoluţii bune. Le-a încununat aseară cu o nouă evoluţie foarte bună. 

Cred că dacă juca naţionala, după acest meci ar fi fost convocat şi juca şi titular. Şi el a avut evoluţii fluctuante, nu a prezentat o continuitate în evoluţii. Poate fi o soluţie reală pentru naţională dacă joacă aşa. Ăsta e atacantul care trebuie să fie meci de meci. Dar e greu de realizat”, a declarat Sorin Cârțu, la Look Sport+. 

5a fost nota primită de Andrei Ivan în Gazeta Sporturilor, pentru prestația din FCSB - Craiova

VIDEO Dumitru Dragomir: „Craiova merita să câștige cu FCSB”

>

Citește și alte știri despre FCSB - CS Universitatea Craiova: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.