Pe transmisiunea internațională a meciului Cadiz - Valencia 2-1 se aude cum Juan Cala, fundașul gazdelor, folosește o apelare rasistă la adresa lui Mouctar Diakhaby.
Clipul, aparținând unei televiziuni britanice, a fost publicat pe Twitter. „Negru de rahat, o să începi să plângi?”, i-a strigat Cala stoperului de la Valencia. Momentul este citat și de publicația spaniolă Mundo Deportivo, care validează înregistrarea ca fiind una reală.
- derapajul lui Cala poate fi ascultat în acest videoclip, pe fundalul sonor, la minutul 0:13.
Dacă va fi găsit vinovat în mod oficial, Cala riscă o sancțiune cruntă: între doi și 5 ani de suspendare! Plus o amendă cuprinsă între 18.000 și 90.000 de euro.
Valencia a ieșit de pe teren cu Cadiz
Fundașul francez Mouctar Diakhaby acuză că a fost victima unui atac rasist, în meciul dintre Cadiz și Valencia, scor 2-1. Coechipierii lui au ieșit de pe teren în semn de protest. Meciul a fost întrerupt timp de 25 minute, apoi reluat.
În minutul 32, la scorul de 1-1, Diakhaby a refuzat să mai rămână pe gazon, acuzându-l pe fundașul Juan Cala de rasism. Colegii de la Valencia au fost de partea lui și au abandonat meciul. După 25 minute, partida s-a reluat, dar fără Diakhaby.
{{text}}