Liga 1

Becali nu-i place, dar sunt cei mai buni din Liga 1! Cine sunt jucătorii de la FCSB care sunt criticați de specialiști, dar apărați de cifre

Foto: FCSB

Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu  —  miercuri, 07 aprilie 2021

Iulian Cristea și  Andrei Miron, stoperii pe care toți, specialiști și amatori, îi consideră punctul nevralgic al FCSB-ului, sunt fundașii centrali cei mai buni din campionat, conform monitorizării InStat

FCSB are a treia defensivă de campionat, după numărul golurilor primite. Liderul a încasat 21 de goluri în 29 de etape, CFR a primit 15, Craiova a luat 14. Dacă totul ar depinde numai de fundașii centrali, echipa lui Becali ar fi cea mai bună din campionat!

Aproape toți jucătorii sunt ai lui Gigi Becali

Aceasta este concluzia din monitorizarea pe care o realizează InStat în toate partidele. Iulian Cristea și Andrei Miron, stoperii pe care-i blamează toată lumea, specialiști și suporteri, sunt cei mai buni din campionat!

Monitorizarea îl mai evidențiază, alături de ei doi, pe Ben Youssef, numai că apărătorul de la CFR a evoluat doar în trei partide, deci datele nu sunt tocmai relevante în cazul lui.

O formulă ideală din Liga 1 i-ar conține, în afara lui Cristea și a lui Miron, pe alți șapte roș-albaștri. Bancu și Koljici, de la Craiova, ar prinde și ei locuri în echipa perfectă a campionatului. Criza de formă a Clujului este evidentă și din perspectiva aceasta: campioana nu are pe niciun post jucătorul cel mai bun.

Cristea și Miron sunt buni, dar nu îi vede nimeni

Criteriul pentru departajare îl constituie indexul InStat, o sumă a parametrilor pe care-i înregistrează un fotbalist în timpul partidelor. Indexul e calculat în funcție de realizările relevante pentru fiecare post în parte.

Nu e surprinzător că în formația ideală se află Vlad, Tănase, Coman. Singurele surprize sunt Cristea și Miron, în condițiile în care observatorii specializați ai fotbalului insistau că Becali ar trebui să aducă măcar un fundaș central, deoarece apărarea e șubredă și îi pune în pericol îndeplinirea obiectivului, câștigarea campionatului.

Miron a alimentat criticile și cu evoluția lui din etapa recentă, în egalul cu Craiova, 0-0. A comis câteva erori atunci, a provocat și un penalty pe care l-a ratat Cicâldău și a recunoscut după meci că avusese o prestație slabă. z

Defensiva, cel mai ieftin departament de la FCSB

Fundașii centrali au costat 150.000 de euro împreună, o sumă minusculă față de prețurile pe care le plătește Becali de obicei pentru achiziționarea fotbaliștilor. Doar Florinel Coman a costat 3 milioane de euro. Cei 150.000 de euro provin din cumpărarea lui Iulian Cristea de la Gaz Metan, fiindcă Miron a venit gratis de la Botoșani. 

Moldovenii au păstrat un procent dintr-o revânzare a fundașului. Criticați des, ei doi au rămas titulari și după ce FCSB l-a achiziționat de la Botoșani pe Haruț cu 661.000 de euro. Internaționalul de tineret a fost rezervă sau a fost încercat ca fundaș dreapta, nu a reușit să câștige un loc în centrul apărării. z

Echipa cea mai bună din campionat: A. Vlad - Ov. Popescu, I. Cristea, A. Miron, Bancu - Olaru, Șut, Fl. Tănase - Moruțan, Koljici, Fl. Coman

VIDEO Ilie Stan speră ca FCSB și Steaua să fuzioneze: „Nu mai există spiritul Stelei”

>

Citește mai multe știri despre FCSB: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.