Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Gigi Mulțescu are speranțe că o poate salva pe Dinamo » Nu-l iartă pe Bîrsan: „Să vedeți cât de sadic a fost”

Articol de Eduard Apostol   —  miercuri, 07 aprilie 2021

Gigi Mulțescu, 69 de ani, este descumpănit de o nouă înfrângere cu Dinamo, scor 0-1, în Gruia, la capătul unui meci decis de erorile lui Marcel Bîrsan, care i-a eliminat pe Paul Anton (minutul 31) și Florin Bejan (minutul 37). În plus, și Alexandru Răuță va fi suspendat pentru etapa cu Clinceni, din cauza cumului de cartonașe. 

Antrenorul încă nu a trecut peste meciul cu CFR Cluj și își face probleme pentru partida cu Academica Clinceni, unde va avea mari probleme de lot.

Gigi Mulțescu îl pune pe Bîrsan la zid

„Nu am mai trăit asemenea momente în carieră. Cred că se găsește greu un astfel de moment în istoria fotbalului, care includ, din păcate uneori, și arbitrii. Eu vreau să-mi felicit jucătorii că au dat dovadă de caracter. Au reușit în prima repriză să aibă un plus față de CFR Cluj, echipa s-a prezentat foarte bine. 


Pentru meciul cu Clinceni, trebuie să acoperim lipsa a trei jucători dintr-un foc. Omul ăsta, ca să vezi cât de rău a fost, cât de sadic, nu doar că ne-a dat «roșii», ne-a mai dat galbene și ce nu era, ce nu avea nicio legătură cu fazele respective. Băieții destul de slabi pregătiți, ca arbitrii. De unde am stat eu, am văzut că același gen de fault l-a făcut și un jucător al CFR-ului și nu i-a dat galben.

În loc să analizăm fotbalul, să vedem ce realizări au fost de-o parte și de alta, stăm să vorbim despre arbitraj. Să ajungi să strici un meci ca ăsta, să-ți dai în petic! Nu mai vreau să mă enervez, mi-aduce aminte de timpuri urâte”, a explicat tehnicianul.

Gigi Mulțescu: „În 11, tranșam bătălia”

Dinamo n-a reușit să marcheze decât de două ori în ultimele 9 etape. 


„Mă enervează și că nu marcăm, nu doar locul din clasament, suferința cea mai mare. Dar am speranțe că putem să câștigăm puncte ceea ce am arătat cu CFR Cluj, o forță de joc. Dacă rămâneam în 11, tranșam bătălia. Echipa a făcut un efort până la sacrificiu, este un cadou și pentru fani și dă speranțe pentru viitorul echipei. 

Facem recensământul să vedem câți răniți, câți avariați, dar siguri sunt trei suspendați cu Clinceni, Anton, Bejan și Răuță, plus ce-or mai fi accidentați”, a punctat dinamovistul.

VIDEO Adrian Ropotan, dezvăluiri incredibile: „Am dat bani din viitorul contract, ca să pot să plec de la Dinamo

Citește mai multe știri despre Dinamo:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.