Anamaria Prodan l-a acționat în judecată pe Dennis Man (22 de ani, extremă dreapta), fotbalist care activează în prezent la Parma, Serie A. Agentul cere despăgubiri în valoare de 350.000 de euro pentru încălcarea contractului de impresariere!
Anamaria Prodan își cere drepturile la Tribunalul Ilfov. Vrea să se răzbune pe Man în justiție pentru ratarea „afacerii Parma”. Astfel, agentul cere să fie despăgubit pentru încălcarea contractului avut cu jucătorul.
Anamaria Prodan l-a dat în judecată pe Dennis Man
Conform surselor GSP, clauza de reziliere a contractului de impresariere rupt ar fi fost de 350.000 de euro, într-un document semnat încă din 2016.
La GSP Live, în luna februarie, Ana anunțase că avea să se judece cu Dennis, fără a pronunța sume: „Contractul conține o clauză de reziliere valabilă «în oglindă»: dacă el a încălcat condițiile trebuie să plătească, dacă eu le-aș fi încălcat aș fi plătit. Mă duc la judecată până în pânzele albe!". În public, ea a susținut o altă valoare a clauzei, de 500.000 de euro, mai mare cu 150.000 € decât ar fi suma reală.
11 milioane de euroa valorat transferul lui Man. În funcție de întrunirea unor clauze, FCSB ar putea să mai încaseze două milioane de euro. Clubul lui Becali a păstrat și 5% din valoarea unui viitor transfer al lui Dennis
900.000 de euro/sezoneste salariul lui Man la Parma
Anamaria Prodan, trădată de Dennis Man
Anamaria s-a repezit să-i atace pe Gigi și pe Giovanni Becali imediat cum a priceput că avea să fie lăsată pe dinafară în transferul lui Man, apoi a realizat că și Man hotărâse să fie alături de verii Ioan și Victor. Și l-a jignit în direct: „E greu să ajungi mare fotbalist când n-ai ceea ce ar trebui să ai în pantaloni. M-am străduit atât de mult timp să-i fiu alături, să-i caut cele mai bune oferte, a fost ca o parte din familia mea".
Man a fost de acord să zboare la Parma alături de Dragoș Sârbu și de Giovanni, care activează acum drept consilier al firmei de impresariat, pentru că liberarea condiționată nu-i permite să fie intermediar de jucători.
{{text}}