Adrian Porumboiu (70 de ani), cel care a purtat o aprigă bătălie în instanță cu Cristi Balaj (49 de ani), actualul șef al ANAD, a analizat întorsătura nebănuită a scandalului de dopaj de la Astra Giurgiu.
- CONTEXT: Gazeta Sporturilor a dezvăluit miercuri că Alex Ioniță, unul dintre fotbaliștii Astrei suspendați provizoriu pentru dopaj, s-a răzgândit și a dat o nouă declarație scrisă în care susține că mărturia sa din ianuarie 2021, prin care admitea folosirea unei metode interzise, a fost dată în urma unor „presiuni enorme” și la dictarea oficialilor ANAD.
Porumboiu: „E același Balaj care a dirijat campionate și Cupe către CFR Cluj?”
„Am rămas surprins că Balaj își permite, ca președinte ANAD, să spună că Ioniță e un jucător confuz și pierdut. De ce e confuz și de ce e pierdut? Că a venit să spună ceva despre ce se întâmplă? Balaj spune că el n-are nicio presiune și că e același Balaj care a arbitraj Astra - Steaua când Astra a luat campionatul? Da, foarte bine! Să continue și să spună că e același Balaj care a dirijat campionate și Cupe câștigate de CFR Cluj, în cele mai mari nenorociri posibile și imposibile de pe stadioanele din România. Trebuia să continue și să spună asta.
Referitor la ce s-a întâmplat, la contextul prezentat, sunt neplăcut surprins că un președinte ANAD care declară la TV că nu se amestecă...el e ca Burleanu! Ei n-au treabă! Dacă nu ai treabă, ce caută jucătorul respectiv la tine în birou? Asta înseamnă cât de jos poate fi acea insituție”, a spus Porumboiu, la GSP Live.
Porumboiu: „Ce caută Ioniță în biroul lui Balaj?”
„Tu declari că n-ai nicio implicare și că lași comisiile?! Dacă ești președinte, n-are ce să caute la tine în birou. Să fim serioși! Îl ai în birou? N-are ce să caute în birou! Dacă ești președinte, n-are ce să caute la tine în birou. Ai audiență, ce să caute la tine în birou?
Faptul că apoi îl direcționezi către comisii...unde l-a trimis? Să declare că știe altceva, să dea în primire. Păi ce, el e «Portocală?» (Porumboiu face referire la procurorul Mircea Negulescu, poreclit „Portocală”) S-au transformat în procurori? Ei n-au voie să facă treaba asta”, a spus Adrian Porumboiu, la GSP Live.
Contactat de Gazeta Sporturilor, Cristi Balaj, președintele ANAD, nu a dorit să comenteze acuzațiile lui Adrian Porumboiu.
Ce a spus Cristi Balaj despre Ioniță
Cristi Balaj, președintele Agenției Naționale Antidoping, a emis un comunicat legat de situația lui Alex Ioniță, cel care și-a schimbat declarația privind scandalul de dopaj de la Astra. Ulterior, Crsiti Balaj a anunțat că nu-l va acționa în judecată pe Alex Ioniță, în ciuda acuzațiilor grave făcute de jucător.
„Nu m-am gândit să îl acționez în judecată. îl văd un jucător confuz, pierdut, văzând declarațiile pe care le face acum. Nu mă voi îndrepta împotriva lui. Îmi doresc să apară o decizie cât mai curând și voi face o cerere la Comisia de Audiere pentru că nu știu de ce durează atât. Eu nu simt nicio presiune, sunt același Cristi Balaj care a arbitrat Astra - Steaua când Astra a câștigat campionatul.
Cei de la Astra vin și ne ceartă, ne dau idei, eu le recomand să se informeze înainte. Nu vreau să spun cu cine am vorbit de-acolo, nu-i dau numele. Oricum, noi momentan nu avem nicio treabă cu clubul Astra”, a declarat Balaj în emisiunea „Fotbal Club” de la Digi Sport 1.
Am aflat din presa de astăzi despre o nouă declarație a jucătorului Alexandru Ioniță cu privire la situația în care este implicat alături de alți trei sportivi de la echipa de fotbal Astra Giurgiu. În calitatea mea de președinte al Agenției Naționale Anti-Doping doresc să fac următoarele precizări: În discuția pe care am avut-o cu jucătorul, când a venit la ANAD, acesta mi-a mărturisit că ceea ce a declarat colegilor ofițeri anti-doping în cadrul investigației din luna septembrie 2020 este real, motiv pentru care i-am făcut singura recomandare pe care o am la dispoziție ca președinte, adică să respecte prevederile legale, respectiv să se prezinte la convocările Comisiei de audiere și să spună adevărul.
Precizez că jucătorul a fost informat cu privire la prevederile legale aplicabile în astfel de cazuri. Sportivul a venit însoțit de Victor Becali, cel care i-a subliniat faptul că, major fiind, este decizia lui și că, având în vedere că există riscul sancționării de până la patru ani, trebuie să facă o alegere asumată și în cunoștință de cauză. Jucătorul a ales să depună mărturie și să confirme ceea ce a relatat colegilor mei, în cadrul investigației din septembrie 2020. Ulterior, a avut numeroase apariții în spațiul public în care a oferit amănunte în legătură cu această vizită și din speța în derulare, poziții ce păreau sincer asumate. În rolul meu de președinte al ANAD și alături de colegii mei din instituție rămânem în continuare la dispoziția persoanelor care activează în sport pentru a oferi informații despre domeniul anti-doping și respectarea reglementărilor în vigoare - comunicat Cristi Balaj
{{text}}