După înfrângerea cu Poli Iași, scor 1-2, Mircea Rednic (59 de ani) a fost demis din funcția de antrenor al dobrogenilor. Gică Hagi (56), patronul de la Viitorul, a decis să revină aproape de echipă.
„Regele” nu va reveni pe banca tehnică, dar va coordona echipa în acest final de sezon. Antrenorul va fi ales dintre cei care lucrează deja la Academie, favorit fiind Cătălin Anghel, „secund” al lui Hagi când acesta antrena echipa de la Ovidiu.
Gică Hagi „va veni mai aproape de echipă”
Gică Popescu, președintele de la Viitorul, a anunțat că Hagi va veni mai aproape de echipă, în speranța ca dobrogenii să își recupereze stilul ofensiv, bazat pe posesie, cu care și-au clădit un nume în Liga 1.
„Este adevărat că Gică (n.r. - Hagi) va veni mai aproape de echipă. Este un moment dificil, în care trebuie să strângem rândurile. Toți trebuie să ajutăm cât mai mult pentru a salva situația, iar play-out-ul este unul foarte dificil. Este nevoie de experiența lui și sunt convins că ne va ajuta, așa cum a făcut-o mereu. El a creat acest sistem, această filosofie de joc și el știe cel mai bine cum trebuie implementată”, a declarat „Baciul” pentru Prosport.
Mircea Rednic, demis de Viitorul
Rednic a fost numit antrenor la Viitorul în luna decembrie a anului trecut. Rezultatele „Puriului” au lăsat de dorit, iar gruparea patronată de Gică Hagi a ratat pentru al doilea an consecutiv play-off-ul. Înfrângerea cu Poli Iași, 1-2, i-a fost fatală antrenorului. În prezent, fosta campioană a României se clasează pe locul 11 în Liga 1.
Viitorul cu Mircea Rednic antrenor:
- 18 meciuri
- 2 victorii
- 9 egaluri
- 7 înfrângeri
{{text}}