Liga 1

Zi decisivă pentru Gigi Mulțescu și Dinamo! Ce se poate întâmpla duminică

+43 Foto
Gigi Mulțescu (69 de ani) s-a prezentat astăzi la ședința de recuperare a lui Dinamo, deși aseară anunța că se gândește serios la plecare.

Articol de Eduard Apostol  —  sâmbătă, 10 aprilie 2021

Gigi Mulțescu (69 de ani) s-a prezentat astăzi la ședința de recuperare a lui Dinamo, deși aseară anunța că se gândește serios la plecare. 

UPDATE 23:00 / Zi decisivă la Dinamo 

Duminică ar putea fi ziua decisivă în ceea ce privește viitorul lui Mulțescu la Dinamo. O discuție cu fanii-finanțatori din DDB va clarifica situația. Suporterii iau în calcul și posibilitatea să îi propună un pas în spate, pentru a-i menaja forțele și sănătatea. Nici „Smurd-ul” nu e convins că vrea să rămână. Abia după lămurirea situației dintre cele două părți, Dinamo va demara negocierile cu Florin Bratu, primul pe lista înlocuitorilor.

Gigi Mulțescu, la antrenamentul „câinilor”

După înfrângerea contra Clinceniului, scor 1-3, Gigi Mulțescu a recunoscut că este depășit de situația actuală de la Dinamo și că e dispus să facă un pas în spate. Cum nimeni nu se înghesuie să preia o echipă aflată în criză, el s-a prezentat și la ședința de recuperare de astăzi, împreună cu fiul său, Cătălin Mulțescu, antrenorul portarilor. O veste bună pentru „câini” a fost apariția lui Adam Nemec (35 de ani). Atacantul slovac părăsise cantonamentul din cauza unor probleme personale, fără a da mai multe detalii șefilor. 

Viitor în ceață la Dinamo

Gigi Mulțescu a condus ședința de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Nu a existat nicio discuție despre ce urmează. Asta și pentru că nimeni din conducerea clubului și nici reprezentanții fanilor nu au fost prezenți. Situația băncii tehnice trebuie lămurită rapid. Dinamo joacă marți, de la ora 19:00, turul semifinalei Cupei României, împotriva celor de la Astra. 

VIDEO Suporterii lui Dinamo, la înălțime în duelul cu Academica Clinceni

>

Citește și alte știri despre Dinamo: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.