Atacantul slovac Adam Nemec (34 de ani) pare că și-a rezolvat problemele personale care l-au ținut departe de meciul Dinamo – Academica Clinceni 1-3.
Vârful „câinilor” a plecat subit de la Dinamo, chiar în ziua meciului, iar sâmbătă, antrenorul Gigi Mulțescu spunea că „ În cazul lui Nemec e ceva obiectiv. Nu am OK-ul de la el ca spun mai multe. A spus clar că e o problemă de viața și de moarte. Da, în ziua meciului a aflat
Adam Nemec, gata să joace iar pentru Dinamo
Nemec, care a marcat de patru ori în 22 de meciuri în acest sezon, pare că a trecut peste momentul delicat, acesta având o problemă personală, cu soția, după cum au spus sursele GSP din cadru clubului.
Duminică seară, Nemec s-a antrenat normal alături de grup, sub comanda lui Gigi Mulțescu. Astfel, slovacul are mari șanse să fie titular în turul semifinalei Cupei României, marți, cu Astra, de la ora 19:00.
{{text}}