Sporturi   •   Handbal   •   CSM out din Ligă

Vasile Stângă prevede un moment critic pentru CSM București: „Va atârna greu pe club”

Fostul mare internațional Vasile Stângă crede că urmează un moment critic pentru echipă.
Fostul mare internațional Vasile Stângă crede că urmează un moment critic pentru echipă.

Articol de Marian Ursescu   —  duminică, 11 aprilie 2021

CSM București a ratat dramatic calificarea în Final Four-ul Ligii Campionilor la handbal feminin! „Tigroaicele” au pierdut 19-24 returul cu ȚSKA Moscova, după ce câștigaseră 32-27 în tur. Fostul mare internațional Vasile Stângă consideră că antrenorul Adrian Vasile s-a blocat și nu a știut să gestioneze tactic meciul.

  • Echipele din Final 4: ȚSKA Moscova, Brest Bretagne (34-24 și 26-26 cu Metz), Gyor (30-19 și 24-21 cu Buducnost) și Kristiansand (34-27, 23-23 cu Rostov))
  • Semifinalele Final Four-ului se vor juca la Budapesta, pe 29 mai. Marea finală e programată pe 30 mai.

Vasile Stângă, fostul mare internațional român, spune că „știam de la început că dacă se va ajunge la un meci echilibrat, o să fim la mâna arbitrilor. Mie mi s-a părut că în câteva momente cheie, rusoaicele au fost ajutate. Trebuie să recunosc că și în tur, arbitrajul a fost Pro-București", a spus Stângă.

Vasile Stângă, după eliminarea celor de la CSM București din Liga Campionilor


Tunarul "naționalei" României din anii '80 crede că CSM e în picaj. 

Vasile Stângă

„Această necalificare va atârna greu pe club. Toată lumea așteaptă doar de la Neagu. Cât să mai facă și ea de una singură? Săracul Adi Vasile s-a pierdut, la un moment dat. Nu a găsit soluții la jocul ȚSKA-ului. Când s-au apărat cinci plus unu, nu a știut că se mai facă. Tu, ca antrenor, trebuie să știi foarte bine, am soluția A, B sau C. Cred că ar fi trebuit să joace puțin cu 2 pivoți, fără inter dreapta. Lazovici nu a fost în joc, se mai întâmplă. Dar Adi nu a găsit soluții", a declarat Stângă.

Citește și alte știri din handbal:


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.