Cum a fugit Nadia Comăneci din România: „Mă târâsem prin noroi și apă, traversasem garduri de sârmă ghimpată, cu teama că voi fi împușcată în spate”

În noaptea de 27 spre 28 noiembrie 1989, Nadia Comăneci părăsea România. După mai bine de 30 ani, istoricul Stejărel Olaru publică volumul „Nadia și Securitatea", o carte în care prezintă note informative despre Nadia și dezvăluie modul în care campioana olimpică a fugit din țară

„Am știut că am fost urmărită, dar nu mi-am imaginat niciodată amploarea acestor acțiuni", spune Nadia despre operațiunile Securității. Doar că momentul fugii sale din România i-a luat prin surprindere pe securiști, iar Nadia a dejucat un sistem bine pus la punct.

Totul a început pe 19 noiembrie, când Nadia a făcut prima călătorie în zona frontierei pe care urma să o treacă fraudulos. Pe 25 noiembrie a avut loc cea de-a a doua călătorie. Fratele, Adrian, și soția acestuia, Liliana, au mers cu ea.

Prezența Nadiei fusese observată de toată lumea, inclusiv de ofițerii și subofițerii de Miliție și Securitate din zonă. În acele zile, Nadia a participat la mai multe petreceri în Cenad și Sânnicolau Mare.

Pe 27 noiembrie seara, Adrian și Liliana s-au întors București. La Cenad era din nou petrecere, iar după miezul nopții a început cu adevărat fuga Nadiei.

Călăuza Nadiei, un cioban cu șubă și căciulă de miel

Trecuse de miezul nopții, iar temperatura scăzuse atât de mult încât frigul devenise un pericol, dar nu era nici singurul, nici cel mai important. Era una dintre cele mai periculoase aventuri din viața lor: trecerea frauduloasă a frontierei dintre cele două state comuniste

sună începutul povești

Cel care-și asumase rolul de călăuză a grupului de șapte persoane era Gheorghe Talpoș, un cioban. Acesta ar fi aflat că Nadia va fi una dintre persoanele pe care trebuia să le treacă frontiera chiar în acea noapte: "Cum dracu' să plece Nadia peste graniță, noaptea, ca infractorii?".

"Mi-amintesc că era o situație tâmpită, că eram pe punctul de a fi ucisă din cauza unui om fără niciun simț de orientare. Nu ziceam nimic, pentru că nimeni nu avea voie să vorbească și să spargă tăcerea. Mă străduiam să-mi țin dinții strânși, ca să nu clănțănească", spunea faimoasa campioană în "Scrisori către o tânără gimnastă".

Fuga, o crimă împotriva securității statului

Grupul de români a ajuns spre dimineață în Ungaria. 

Îmi părăsisem țara și lăsasem în urmă tot ce iubeam. Mă târâsem prin noroi și apă, peste câmpuri înghețate, traversasem garduri de sârmă ghimpată, tot timpul cu teama că voi fi împușcată în spate

Nadia Comăneci

Călăuza și restul românilor și-au dat seama într-o noapte de noiembrie că ajunseseră pe teren maghiar, după ce au observat o bornă care marca terminarea teritoriului românesc. Au continuat drumul pentru câțiva kilometri, apoi s-au oprit și s-au îmbrățișat, sărbătorind momentul trecerii frontierei.

Doar că primul obstacol pe teritoriu străin le-a apărut în cale! O patrulă cu doi grăniceri care i-au luat imediat la întrebări.

"Nadia a început să sară pe arătură, să facă figuri de gimnastică și să spună că ea este Nadia Comăneci. Un grănicer a plecat la telefon, la un stâlp de frontieră, iar celălalt a rămas să ne păzească. A venit un IMS, ne-am înghesuit în el, unii în brațele altora, și ne-au dus la pichet", își amintea ciobanul.

Fiecare urma să fie anchetat, fiind îndemnat să-și declare identitatea și să explice motivele pentru care a trecut ilegal granița. Codul penal din România considera fapta, în acei ani, o crimă împotriva securității statului, iar cel găsit vinovat urma să fie închis între 6 luni și 3 ani.

Momentele de panică și curajul Nadiei

În "Scrisori către o tânără gimnastă", Nadia dezvăluie momentele trăite după ce-au fost dați jos din mașina grănicerilor maghiari.

Când poliția mi-a văzut actele de identitate, mi s-a oferit imediat posibilitatea de a rămâne în Ungaria. Și acum stau să mă gândesc de ce le-am părut așa importantă. Cariera mea se terminase. Alți doi din grup primiseră azil, dar celorlalți li s-a spus că vor fi dați înapoi a doua zi. Le-am spus polițiștilor că rămân numai dacă i se permite întregului grup. Am venit împreună, rămânem împreună!

Nadia Comăneci

Gheorghe Talpoș, călăuza Nadiei își amintește: "Ne-au arătat unde-s buda și sala de așteptare. Până la opt dimineața am stat acolo. Pe urmă, ne-au interogat". George Paraschiv, un alt român care a fugit alături de campioană, povestește: "Dau buzna trei soldați care se aliniază la ușă cu armele în mâini. (...) Se aude un zgomot surd, care se apropie, am impresia că aud un tanc. Gemurile zbârnâie gata să se spargă, mesele încep să se plimbe ușor din cauza vibrațiilor puternice. Este zgomotul unui elicopter militar. Intră ofițerul primul, după el doi generali, apoi încă opt civili".

După alte audieri în care patru persoane urmau să fie predate autorităților din România, Nadia se ridică în fața ofițerului: "O să ne întoarcem toți, am suferit la fel, o să suportăm consecințele împreună".

Paraschiv spune ce-a urmat după. "Se face liniște, unii plâng. (...) Intră ofițerul ungur. Are un vraf de hârtii în brațe. Ne împarte niște formulare, le completăm, apoi primim legitimații improvizate. Am rămas toți împreună!". După orele tensionate a venit o mașină care i-a dus în Szeged.

Fuga din Ungaria spre Austria

Grupul de români, în frunte cu Nadia, a ajuns la biroul de emigrări din localitate al Ministerului de Interne. Acolo au cerut dreptul de a intra și a se stabili pe teritoriul Ungariei.

Noaptea au petrecut-o la Hotel Royal, înghesuiți toți într-o cameră. Dar vestea că Nadia a fugit din România s-a aflat aproape instantaneu, Radio Kossuth, postul public maghiar, difuzând știrea, pe 29 noiembrie. Toată presa internațională anunțase fuga Nadiei!

Cu o presiune uriașă pe autoritățile din Ungaria, care a trebuit să reacționeze și să ia măsuri rapide, grupul de români le-a luat fața și acestora! Au fugit din hotel, lăsând acolo toate actele. Iar conform relatărilor din cartea lui Stejărel Olaru, Nadia a fugit în jurul orei șase dimineața, încărcând un bagaj într-un automobil cu număr de Viena. Împreună cu ceilalți membri ai grupului, s-a îndreptat către frontiera maghiaro-austriacă, cu intenția de a trece ilegal în Austria și de a ajunge la Viena. Până la graniță au făcut șase ore!

La Viena s-au cazat la Hotel Ibis, iar a doua zi, pe 30 noiembrie, membrii grupului au luat-o pe căi separate. Unii s-au îndreptat spre lagărul de refugiați de la Traiskirchen, situat la 26 de kilometri de Viena, în timp ce Nadia, însoțită de Constantin Panait, a plecat spre Ambasada SUA. Pentru că au ajuns prea târziu, a trebuit să revină a doua zi, pe 1 decembrie. Și au făcut-o în jurul orei 11:00.

Mi-amintesc că, imediat ce am intrat pe poartă, i-am spus primei persoane că sunt Nadia Comăneci și că doresc azil politic. S-a pornit o adevărată nebunie. Am avut impresia că, la auzul numelui meu, le-au scăpat foile de hârtie din mână! Salariații ambasadei se uitau la mine ca la o stafie

Nadia Comăneci

Povestea americană a început pe 1 decembrie

A fost momentul în care Nadia a rostit în fața unui oficial al ambasadei: "Vreau să merg în America! Și cât mai curând!", iar răspunsul, pe care-l aștepta parcă de o veșnicie, a sosit imediat: "Peste două ore avem un zbor și o să fii la bord".

Chiar dacă pe 1 decembrie, unii oficialii austrieci anunțau că Nadia are statut de refugiat, câteva ore mai târziu, în seara aceleiași zile, Nadia ateriza pe Aeroportul Kennedy din New York.

A fost preluată imediat de doi agenți ai Departamentului Security Service. Și tot acolo, pe aeroport, în sala de conferințe, unde o așteptau zeci de jurnalișți americani, au avut loc și primele declarații.

- De când plănuiești să fugi din România, Nadia Comăneci?

- De mulți ani.

- Care a fost motivul pentru care ai plecat?

- Am vrut să trăiesc o viață mai bună.

Atunci a început povestea Nadiei în SUA. A locuit în Canada, împreună cu familia lui Alexandru Ștefu, un antrenor de rugby, dar după decesul acestuia, în 1991, Nadia a reluat legătura cu Bart Conner și s-a mutat cu acesta în Oklahoma, logodindu-se în 1994. 

Cazul "Corina", obiectivul numărul 1 al Securității

Dacă Nadia începuse o nouă viață, în țară, în acel început decembrie, lucrurile "ardeau". Direcția I Informații Interne a fost desemnată să înceapă urmărirea informativă a Nadiei, a rudelor sale rămase în țară, precum și a persoanelor din anturajul ei. 

Colonelul Gheorghe Rațiu a fost desemnat că coordoneze ancheta în Cazul "Corina", numele conspirativ al Nadiei. Ștefania Comăneci, mama Nadiei, dar și Adrian Comăneci, fratele ei, și soția acestuia, Liliana, au fost suspecți și considerați părtași la crima gimnastei de a părăsi România. Cu excepția tatălui Nadiei, divorțat de Ștefania în 1980. S-a dispus imediat monitorizarea și anchetarea celor trei, când au fost realizate ultimele transcrieri ale discuțiilor din locuințele lor. 

În plus, toate conversațiile telefonice ale celor trei erau înregistrate și transmise la Direcția I. Dacă Adrian și Liliana au cunoscut planurile Nadiei, încurajând-o pe aceasta să fugă din țară, mama Nadiei susținea că nu a știut nimic de fuga acesteia. 

Zeci de telefoane despre fuga Nadiei

Dar, conform unei note din Arhivele Securității, dosar 13346, vol. 25, f. 294, mama Nadiei aflase încă de pe 29 noiembrie ce făcuse fata ei.

"În jurul orelor 17, au venit copiii la mine la serviciu (n.r. Adrian și soția lui), mi-au comunicat că au fost la Timișoara și că Nadia a rămas acolo și probabil că a fugit în noaptea de 28 noiembrie, ori că va trece în seara de 29 noiembrie împreună cu mai multe persoane", se arată într-o notă a Securității. Liliana e și ea interogată pe 2 decembrie: "La primirea veștii (...) a început să plângă, s-a îngrijorat de traiul pe care l-ar avea fata ei acum".

Oricum, în seara de 29 noiembrie, telefonul Ștefaniei a sunat non-stop, convorbirile fiind interceptate.

• La ora 18:25, Ștefania a fost sunată de o prietenă, Sima, care a încercat să afle câte ceva despre "Corina" (nr. numele conspirativ al Nadiei), dar aceasta, părând foarte veselă, a răspuns că "fata mea e la munte, la Poiana Brașov".
• 18:35, a fost sunată de o femeie care i-a spus că asculte la radio știrile despre "Corina", după care i-a închis.
• 18:50, i-a telefonat lui Sima Victor, care i-a spus "M-a sunat o fată, nu o cunosc, care mi-a spus despre plecarea «Corinei»".
• 19:54, a fost sunată de Ileana, care a întrebat-o dacă e adevărată știrea despre "Corina". Ștefania, bine dispusă, a rugat-o să nu discute la telefon astfel de probleme.
• 20:40, Ileana Popescu a revenit cu telefonul și i-a dat Ștefaniei amănunte despre "Corina", aflate "chiar acum" de la un "inginer de la televiziune". Ileana este sigură că "drumul «Corinei» este spre SUA"

Revoluţia a blocat ancheta

Conform documentării lui Stejărel Olaru, "în timpul anchetei, Adrian a fost obligat să admită tot felul de micii detalii neadevărate care ar fi trebuit să susțină teoria potrivit căreia sora sa își plănuise în amănunt fuga". Zeci de persoane au fost chemate și interogate, iar fuga Nadiei Comăneci e devenit un adevărat roman. Evenimentele politice din decembrie 1989 au făcut ca interceptările telefonice, urmăririle de persoane și interogările să fie suspendate. Ancheta Securității s-a oprit pe 19 sau 20 decembrie, serviciul secret fiind pus în fața unor alte priorități. 

În comunism, viața Nadiei trebuia să curgă precum un desen liniar, marcată de conformism și previzibilă, dar mai ales trebuia să se afle sub un strict control care s-o oblige la supunere. Precum barele paralelelor inegale, care la prima vedere nu se intersectează niciodată, dar care se însoțesc una pe cealaltă concomitent și la nesfârșit, Securitatea a petrecut-o pe acest drum al destinului, uneori în taină, alteori la vedere, pentru a o supraveghea și a o influența fără întrerupere

Stejărel Olaru, autorul cărții "Nadia și Securitatea"

CITEȘTE ȘI:

• Calvarul trăit de Nadia Comăneci și colegele sale: „Bătute până la hemoragii nazale! Făcute vaci, imbecile, grăsimi plutitoare”