Jose Mourinho (58 de ani), managerul lui Tottenham, s-a înfuriat când l-a auzit pe Ole Gunnar Solskjaer (48 de ani), rivalul de la Manchester United, spunând că „dacă fiul meu ar fi stat la pământ trei minute, nu ar mai fi primit mâncare”. Un atac la Son, care s-a plâns de o lovitură primită în față de la McTominay, din cauza căreia golul lui Cavani, la 0-0, a fost anulat cu ajutorul VAR. Până la urmă, Manchester a învins cu 3-1 la Londra.
Manchester a învins la Londra și totuși, la sfârșit, Ole Gunnar Solskjær era nemulțumit, protesta, ironiza. Supărat că, la 0-0, i s-a anulat un gol lui Cavani, arbitrul Chris Kavanagh (avertizat de VAR) revăzând faza și schimbându-și decizia pentru un fault anterior al lui McTominay asupra lui Son, managerul lui United l-a atacat pe sud-coreean. I-a reproșat că a exagerat și a rămas întins pe gazon pentru a-l impresia pe "central".
Mourinho l-a certat pe Solskjaer în fața vestiarelor
„Dacă fiul meu ar fi stat la pământ trei minute și ar fi avut nevoie de ajutorul a zece colegi să se ridice, nu ar mai fi primit mâncare”, a afirmat norvegianul în timpul interviului pentru Sky Sports. Auzind declarația rivalului, Jose Mourinho l-a certat pe acesta în fața vestiarelor. Apoi, la conferință, i-a răspuns lui Solskjær. Și nu i-a iertat nici pe ziariști.
Mourinho: „Nu aveți onestitatea de a mă trata ca pe ceilalți”
„Sunt surprins că acele cuvinte ale lui Ole împotriva lui Sonny nu v-au atras atenția și că voi nu mi-ați pus încă nicio întrebare despre acest subiect. Care ar fi fost reacția voastră în cazul în care eu aș fi afirmat despre jucătorul altei echipe că nu i-aș mai fi dat de mâncare dacă ar fi fost băiatul meu? Este foarte trist. E trist că voi nu aveți onestitatea de a mă trata ca pe ceilalți”, a lansat prima salvă de tun managerul lui Tottenham. Nu s-a oprit.
Mourinho: „Tatăl lui Sonny e o persoană mai bună decât Ole”
"Vă spun că Sonny e norocos. Tatăl său este o persoană mai bună decât Ole", a adăugat Mou. "Eu sunt tată și cred că, în calitate de părinte, trebuie să-ți hrănești copiii întotdeauna, indiferent ce fac. Dacă e nevoie să furați pentru a le da mâncare, atunci furați!".
A încheiat "dezamăgit. I-am zis deja lui Ole ce cred despre comentariul lui. Și, repet, sunt foarte dezamăgit că, în cinci-șase-șapte întrebări, ați ignorat dimensiunea declarației sale".
{{text}}