Survivor România 2021 a avut o mulțime de sportivi printre participanți, dar niciunul nu a reușit să domine competiția. Cătălin Moroșanu și Sebastian Chitoșcă sunt în jumătatea a doua a clasamentului.
Cătălin Moroșanu este cel mai cunoscut sportiv de la Survivor România. Luptătorul, trimis în „Echipa Faimoșilor”, nu a putut concura în ultimele zile, din cauza unei accidentări. Prestațiile sale nu au fost impunătoare nici înaintea problemelor medicale. El are o medie a victoriilor de doar 48,39%, ocupând locul 13 dintre cei rămași în concurs.
Cătălin Moroșanu și Sebastian Chitoșcă, procentaj slab la Survivor
Un alt nume important, gimnasta Ana Porgras a părăsit deja competiția. Sebastian Chitoșcă, fost fotbalist la Steaua, este tot în jumătatea a doua a clasamentului, cu 49,33% dintre întreceri câștigate.
Liderul surprinzător al ierarhiei este dansatoarea Elena Marin. „Faimoasa” a câștigat 61,54% din dispute. Pe doi este interpretul „Jador” (59,65%), iar pe 3 boxerul Andre Dascălu (58,9%), conform topului publicat de Kanal D.
{{text}}