Pentru prima dată în ultimele 6 sezoane, FCSB s-a impus în sezonul regulat, dar este pe primul loc și în ierarhia realizată exclusiv pe baza meciurilor disputate între primele 6, dominând și clasamentul direct cu CFR și Craiova.
A fost nevoie de al 6-lea sezon, desfășurat în acest sistem, cu play-off și play-out, pentru ca FCSB să reușească să intre de pe primul loc în partea a doua a campionatului. A câștigat sezonul regulat, chiar dacă a făcut-o la limită, cu un singur punct peste CFR, însă roș-albaștrii sunt primii și în alte ierarhii care ar putea fi un reper important și pentru ceea ce se va anunța în play-off și mai ales în meciurile directe dintre echipele care sunt în lupta pentru titlul de campioană.
FCSB, prima la meciurile directe
FCSB e peste CFR și în topul realizat exclusiv pe baza meciurilor disputate între primele 6, care se vor reîntâlni în play-off, dar mai ales în ierarhia dintre primele 3. FCSB și CFR au acumulat același număr de puncte, câte 18, dar CFR are avantaj la primele două criterii de departajare: meciurile directe, 3-0 și 0-2, dar și la golaveraj, superior cu nu mai puțin de 6 goluri.
Clasament meciuri între primele 6 din sezonul regulat
1. FCSB | 18p (15-6) |
2. CFR | 18 (11-8) |
3. Clinceni | 15 (8-8) |
4. Craiova | 12 (2-3) |
5. Sepsi | 9 (6-8) |
6. Botoșani | 6 (8-16) |
Clasamentul între primele 3
1. FCSB | 7 (5-2) |
2. CFR | 5 (2-3) |
3. Craiova | 3 (0-2) |
Concluziile sezonului regulat în Liga 1:
Sunt câteva concluzii extrem de interesante analizând ce s-a petrecut în primele 30 de etape:
- FCSB este singura dintre cele 3 echipe candidate în lupta pentru titlu care a reușit să-și învingă ambele rivale. 3-0 cu CFR în retur, dar și 2-0 în tur, la Craiova. Oltenii n-au câștigat deloc, în vreme ce CFR Cluj are doar succesul cu FCSB, 2-0.
- De departe, FCSB e echipa care propune cel mai bun atac. Are o medie de 1,5 goluri marcate împotriva echipelor pe care le va întâlni în play-off.
- Echilibrul din disputele între primele 6 e arătat și de faptul că nu există nicio formație care să fi bătut cel puțin o dată fiecare dintre celelalte echipe. FCSB, de exemplu, n-a câștigat cu Sepsi nici în tur, nici în retur, CFR n-a reușit acest lucru în fața Craiovei, în vreme ce Clinceni nu a reușit nimic cu CFR.
- Craiova are un parcurs realmente șocant cu echipele de play-off. A marcat doar două goluri în 10 meciuri!!! Nu mai puțin de 6 dintre cele 10 dispute s-au terminat 0-0.
- Cea mai bună defensivă o are Craiova, iar experiența luptei la titlu, nu doar în Liga 1, spune că trofeele sunt câștigate de formațiile care au cea mai redutabilă apărare, așa cum s-a întâmplat și în cazul CFR-ului în ultimii 3 ani! Craiova a încasat doar 14 goluri, cu unul mai puțin decât clujenii. Cu Ouzounidis pe bancă, Universitatea a primit un singur gol în ultimele 8 runde!
DEZBATEREA ZILEI » Cine este favorită la câștigarea campionatului: FCSB sau CFR Cluj?
- Clinceni are un punctaj fantastic. A făcut nu mai puțin de 15 puncte, cu 25% peste ce a reușit Craiova. Singura formație împotriva căreia trupa lui Ilie Poenaru a pierdut și în tur și în retur a fost CFR. În schimb, Clinceni a făcut 7 puncte cu Craiova și FCSB, impunându-se pe terenul acestor două formații!
- Singurele formații care au reușit să se impună doar într-un meci din cele 10 sunt Sepsi (2-1 cu Botoșani) și Botoșani (2-1 cu CFR).
- Chiar dacă nu are multe puncte și e doar pe locul 5 în acest preview al play-off-ului, Sepsi a pierdut foarte puține partide, numai două confruntări, fiind la același nivel cu FCSB, CFR și Craiova. În schimb, are nu mai puțin de 6 remize.
- Botoșani a fost slabă cu echipele bune: o singură victorie și nu mai puțin de 16 goluri încasate, în doar două meciuri nu a primit gol: 0-0 cu Craiova și 0-0 cu Clinceni.
Cine face jocurile la indirecte
N-a existat niciodată în precedentele ediții o diferență atât de mare între echipele care se bat la titlu și restul formațiilor care au accesat play-off-ul. Mai ales din acest motiv, în afara unui singur loc care ar putea fi eligibil pentru barajul de Conference League, miza pentru ultimele 3 din play-off nu va fi foarte mare, dar confruntările lor cu granzii ar putea juca un rol decisiv în stabilirea campioanei. Pe parcursul sezonului regulat, cele mai multe puncte cu aceste formații le-a făcut CFR, în ciuda eșecului cu Botoșani.
Cum s-au descurcat candidatele la titlu
Adversar | Puncte FCSB | Puncte CFR | Puncte Craiova |
Sepsi | 2 | 4 | 4 |
Clinceni | 3 | 6 | 1 |
Botoșani | 6 | 3 | 4 |
Programul avantajează FCSB
Un mare atu pentru clubul lui Becali e modul în care se vor disputa meciurile în play-off. Între FCSB și Craiova există un război total și fiecare dintre ele va face, foarte probabil, tot ce va depinde de ea, dacă va fi ieșită din calculele pentru campionat, pentru ca titlul să ajungă în posesia CFR. Din acest motiv, pentru FCSB e un mare avantaj că jocurile dintre Craiova și CFR se vor disputa devreme, astfel că e puțin probabil ca gruparea din Bănie să fie ieșită deja din bătălie.
În etapa a treia va avea loc CFR - Craiova, rundă în care FCSB primește vizita lui Sepsi. În 2017, Craiova a facilitat succesul Viitorului pentru a o împiedica pe FCSB să ia titlul, lucru care s-a și petrecut, în vreme ce în finalul sezonului precedent, FCSB a făcut fix același lucru în disputa cu CFR. Clujenii s-au impus lejer, 2-0, chiar pe Arena Națională.
Putem avea în Europa o echipă din play-out!
Una dintre schimbările importante care e activă din acest sezon prevede disputarea a două baraje pentru desemnarea ultimei reprezentante a României în cupele europene. Mai întâi, primele două clasate din play-out se vor duela pe terenul locului 1, iar câștigătoarea va merge să joace în deplasare acasă la ultima formație aflată pe loc european din play-off, care poate fi poziția a 3-a, dacă câștigătoare Cupei nu e pe podiumul Ligii , sau locul 4, în cazul de față dacă ia Cupa Craiova și oltenii vor fi pe primele 3 locuri la final.
Cine se va impune va ajunge în turul 2 din Conference League. Doar campioana va ajunge în preliminariile Champions League, în rest, toate celelalte 3 vor fi în a treia competiție înființată de UEFA! Aceste două baraje se vor disputa pe datele în care sunt programate și cele două dispute de promovare-retrogradare: locurile 13 și 14 din Liga 1 versus locurile 4 și 3 din Liga 2, mai precis pe 25/27 mai și apoi pe 30 mai.
{{text}}