Tenis

Numărul 2 mondial, depistat pozitiv cu COVID-19, se retrage de la Monte Carlo » Participarea lui Rafa Nadal, sub semnul întrebării

Daniil Medvedev // foto: Guliver/gettyimages

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Tuesday, 13 April 2021

Rusul Daniil Medvedev (25 de ani), locul 2 mondial, a fost depistat pozitiv cu COVID-19 și nu va participa la turneul de la Monte Carlo.

Luni, 12 aprilie, Daniil Medvedev a fost depistat pozitiv cu COVID-19 și, ca urmare, s-a retras de la turneul ATP Masters 1000 de la Monte Carlo. Nevoit să intre în izolare, rusul a fost înlocuit în a doua rundă, unde ar fi jucat primul meci, și s-a retras și din competiția de dublu.

„Este o mare dezamăgire că nu voi putea juca la Monte Carlo. Concentrarea mea este acum pe recuperare și sunt nerbădător să revin în circuit de îndată ce va fi sigur și posibil”, a declarat Medvedev pentru ATP.

Medvedev riscă să piardă locul 2 ATP

În prezent locul 2 mondial, cu 10.030 de puncte, Medvedev i-ar putea ceda treapta secundă de pe podium lui Rafael Nadal, în prezent al treilea cel mai bun jucător al lumii.

Diferența dintre cei doi este de 370 de puncte în prezent, pe care Nadal ar recupera-o dacă ar ajunge în finala turneului. La ultima ediție a turneului, cea din 2019, atât Nadal cât și Medvedev au ajuns în faza semifinalelor, unde au fost învinși de Fognini, respectiv Lajovic.

Participarea lui Rafael Nadal, în pericol?

Totuși, există o mare șansă ca și Rafael Nadal să fie nevoit să se retragă. Asta pentru că luni, 12 aprilie, spaniolul s-a antrenat alături de Medvedev, astfel că șansa ca el să fi contractat virusul este destul de mare.

Nadal ar trebui să înceapă în turul 2, împotriva unuia dintre Federico Delbonis și Adrian Mannarino.

Nadal și Medvedev, după antrenamentul făcut împreună

VIDEO. Ai grijă să porți corect masca de protecție! Ce nu trebuie să faci atunci când o utilizezi

>

Mai multe știri din tenis:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.