Antrenorii sunt tot mai buni când nu au licențe. Rapid merge mai bine cu Mihai Iosif, un tehnician necalificat, FC Argeș îl plătește pe Andrei Prepeliță de trei ori mai mult decât câștigă „principalul” din acte, Mihai Ianovschi.
Școala de Antrenori din cadrul Federației eliberează diplome care nu folosesc la nimic. Aceasta este concluzia din practică. Cluburile angajează tehnicieni necalificați și ei au rezultate mai bune decât avuseseră „calificații”. Ca să trișeze, toată lumea are câte un om cu licența Pro în staff, o acoperire pentru persoanele care decid fără să fi absolvit cursurile.
Mihai Iosif, la poarta primei ligi cu Rapid
Rapid se afla într-un pericol real să rateze participarea în play-off. L-a demis pe „calificatul” Nicolae Grigore și l-a schimbat cu Mihai Iosif, un tip care nu are dreptul să fie nici măcar secund. Urmarea: cu Iosif pe bancă, giuleștenii au câștigat două meciuri la rând în sezonul regulat, au prins play-off și au învins în primele trei partide din turneul pentru promovare.
Iosif, un fost fotbalist al vișiniilor a cărui carieră a fost submediocră, va continua la Rapid ca A1 dacă va reuși să conducă echipa în prima ligă. Daniel Niculae, noul președinte al giuleștenilor, crede că „Miți” e persoana potrivită, din moment ce rezultatele sunt așa cum speră lumea să fie.
El ar avea nevoie și în „A” de o acoperire, din moment ce nu e calificat nici măcar ca antrenor secund. Iosif nu este însă primul care câștigă meciuri fără să fi absolvit cursurile Școlii Federale de Antrenori. A devenit chiar o modă să nu ai licența și să câștigi meciuri!
Andrei Prepeliță, de trei ori peste „principal”
FC Argeș a început sezonul cu Ionuț Badea pe bancă, antrenorul care îi promovase pe piteșteni din liga a doua, apoi l-a schimbat cu Ionuț Moșteanu. A urmat la conducere Andrei Prepeliță și el a produs rezultatele cele mai bune, violeții au fost aproape de calificarea în play-off.
Prepeliță nu are nicio licență de antrenor, el s-a retras din cariera de jucător și a început imediat să conducă echipa. A avut la un moment dat o dispută cu „principalul” din acte, Mihai Ianovschi, se certaseră care dintre ei să apară la interviurile de după meciuri. Ianovschi e licențiat Pro, doar că ierarhia e stabilită clar: Mihai câștigă 2.000 de euro lunar, Andrei încasează 6.000 de euro. E convenabil să nu ai licența.
Cine nu are diploma câștigă
O treime din play-off-ul Ligii 1 e reprezentată de antrenori care nu au dreptul să fie „principali”. Marius Croitoru se află chiar la a doua calificare în play-off cu FC Botoșani. Ilie Poenaru a promovat din „B” în „A” cu Voluntari și cu Clinceni, a rămas în primul eșalon la capătul stagiunii trecute, în care echipa lui era nou-promovată, iar acum și-a condus formația printre primele șase.
Croitoru încă nu a ajuns la nivelul la care să capete licența Pro. Poenaru a dat examen pentru ea și i l-au refuzat oficialii Școlii de Antrenori, i-au reproșat că pasa filtrantă nu era posibilă în zona în care credea Ilie. Clinceniul nu l-a demis din cauza aceasta și tot mai multe cluburi apelează la antrenori necalificați, în care au o încredere mai mare decât au în „Pro”.
În Italia nu a mers
Poli Iași a pornit sezonul cu Pancu pe bancă, nelicențiat, apoi l-a angajat pe Andrei Cristea, mutat de pe teren pe bancă, de asemenea necalificat pentru meseria de antrenor. Nici Laszlo Balint, de la UTA, nu are „PRO”, deși arădenii sunt printre surprizele campionatului. Astfel de surprize sunt posibile în România. În Italia, Juventus a forțat cu Andrea Pirlo ca antrenor în locul lui Sarri și torinezii tremură pentru un loc de Champions League, nu mai sunt siguri nici măcar de prezența printre primele patru din clasament.
Pirlo condusese echipa a doua a clubului după retragerea din cariera de jucător. Nici el nu avea licența Pro, a obținut-o după ce a fost angajat ca „principal” pentru Ronaldo și pentru Dybala. În România, antrenorii calificați nu obțin rezultate mai bune, deci îi încurajează pe președinți să ignore diplomele și să angajeze tehnicieni necalificați.
{{text}}