„Stadionul Rapid - Giulești” este denumirea oficială pe care noua arenă a Rapidului o va avea.
„Este OFICIAL, noul stadion va purta numele «Stadionul Rapid - Giulești». S-a renunțat astfel la numele „Valentin Stănescu” cât și la varianta «Arena Rapid»”, informează pagina de Facebook a CS Rapid.
Imagini spectaculoase din exteriorul arenei Rapid
Noua arenă din Giulești, viitoarea casă a Rapidului, se apropie cu pași rapizi de finalizare.
În Giulești se muncește intens pentru finalizarea stadionului-simbol din zonă. S-a ajuns deja la montarea scaunelor, apoi se va trece detaliile de finețe. Împrejurimile arenei au și ele nevoie de o cosmetizare, după cum se observă în imaginile de mai sus.
Majoritatea scaunelor de pe „Rapid - Giulești” vor fi de culoare vișinie, iar cu ajutorul scaunelor albe vor fi realizate mai multe modele. La tribuna a 2-a va fi scris „Rapid”, iar la peluza dinspre Teatrul Giulești apare anul înființării, 1923. La cealaltă peluză va fi realizat modelul „CFR” de pe sigla clubului.
Caracteristici Stadion Rapid
- Capacitate: 14.000 de locuri
- Suprafața de joc: 105 metri lungime, 68 metri lățime;
- Gazon natural ranforsat sintetic, cu încălzire, degivrare, drenaj și sistem de irigație
- Beneficii: pistă de atletism sub tribune, sală de sport sub „Peluza Nord”;
- 28 de spații de cazare pentru sportivi, spații administrative, magazin, zonă de mâncare, spații pentru mass media și VIP
{{text}}