Opinii

România second hand

Articol de Cristian Geambașu  —  vineri, 16 aprilie 2021

Asta avem acum la Cluj în meciul contra Italiei, o echipă mediocră și emotivă. Pare că Apocalipsa anunțată de Țiriac vine mai devreme decât ne așteptam

Mi-ki, Mi-ki! I-ri-na, I-ri-na! Roomânia, olee, olee! Încurajările venite din stația de amplificare a sălii din Cluj sunt surogate ale atmosferei pe care ar fi creat-o prezența publicului. Nu din cauza asta însă, a lipsei suporterilor și a tobei primarului Emil Boc, conduce Italia cu 2-0 după prima zi a meciului de baraj pentru menținerea în Grupa Mondială.

La surogat de încurajări, Irina Bara și Mihaela "Miki" Buzărnescu au răspuns cu două înfrângeri foarte reale. Bara, în fața Elisabettei Cocciaretto, cea de-a doua după o încleștare dramatică cu Martina Trevisan, prima rachetă a peninsularelor. 2-6, 6-2, 6-7. Precizare necesară. România și Italia au aliniat pentru meciurile de simplu trei jucătoare dincolo de prima sută mondială și una singură în Top 100. Trevisan, locul 99 în ierarhia WTA. 

Asta ca să ne dăm seama de standardul de calitate al întâlnirii. Numai că spre deosebire de Italia, unde urmașele Flaviei Pennetta, Francescăi Schiavone sau Robertei Vinci sunt dintr-un aluat îndoielnic, România putea alinia o echipă mult mai bună. Numai că unele domnișoare și-au dorit mai mult absența.

Mihaela Buzărnescu a pierdut în meciul 2 al duelului România - Italia

Despre faptul că din diferite motive, accidentări sau alegeri/ranchiuni personale, România s-a prezentat la meciul cu italiencele fără primele 5 jucătoare ale noastre – Simona Halep, Patricia Țig, Sorana Cîrstea, Irina Begu Ana Bogdan – avem timp să discutăm mai aplicat după ce întâlnirea de la Cluj se va fi încheiat.

Sunt multe lucruri de lămurit, inclusiv cât și dacă datoria (bucuria?) de a juca pentru țara ta mai cântărește ceva. Deocamdată să observăm că debutanta Irina Bara a pierdut cam fără luptă, fiind depășită nu atât de adversară cât de miza partidei.

În cazul meciului Mihaelei Buzărnescu cu Trevisan a fost și dramă, dar și revederea cu o suferință cronică a acestei jucătoare, care alternează momentele de sclipire cu scufundări în mediocritate. 

Mingi superbe laolaltă cu greșeli neforțate și senzația aceea veche că oricât s-ar mobiliza Buzărnescu nu este sau nu poate fi om de echipă. Este 2-0 pentru Italia și, hai să nu ne mințim!, probabil că meciul este deja pierdut. Dar, așa cum spuneam mai înainte, probabil că era pierdut înainte de a începe. Avem timp să aprofundăm de mâine încolo, ce altceva să facem?

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.