Regatul României a învins Imperiul Otoman, scor 1-0, pe 17 aprilie 1914, la Constantinopol, iar acesta a fost primul meci interțări al unei reprezentative naționale.
Federația Română de Fotbal a fost fondată în octombrie 1909, sub numele de „Asociațiunea Societăților Atletice din România”, iar primul meci oficial al „tricolorilor” a avut loc abia în 1922, la Belgrad, împotriva Iugoslaviei. Sub conducerea selecționerului Teofil Moraru, echipa națională s-a impus cu 2-1. Însă, o reprezentativă a României a disputat primul meci internațional în urmă cu 8 ani, la Constantinopol, măreața capitală a Imperiului Otoman.
România, meci cu Imperiul Otoman la 36 de ani de la Războiul de Independeță
La 36 de ani de la Războiul de Independeță al României, când țara și-a obținut independența în fața Imperiului Otoman în 1878, reprezentativa națională de fotbal se pregătea de o nouă luptă, cu selecționata condusă de cunoscutul Ali Sami Yen.
Delegația României era formată din jucători cu rădăcini engleze, germane și nord-americane, care evoluau pentru cele mai importante cluburi din campionat în acel moment. Jucătorii au plecat de la Constanța, pe 15 aprilie, în jurul prânzului, cu două zile înainte de partida cu Imperiul Otoman, la bordul vaporului de pasageri numit „România”. Călătoria de la Constanța la Constantinopol a durat 12 ore.
Lotul României, format din jucători de la Bukarester, Colentina și United Ploiești
Invitația de a călători la Constantinopol a venit din partea clubului Galatasaray, care cu trei ani în urmă a disputat un amical la București cu selecționata capitalei. „Cimbom” a câștigat detașat partida, scor 11-1.
Lotul României era format din 17 persoane, cu jucători de la cluburile Bukarester FC, United Ploiești și campioana en-titre din Divizia A, Colentina București. Fotbaliștii lucrau în România de cel puțin 10 ani în industria petrolieră şi textilă dezvoltată în jurul oraşelor Bucureşti şi Ploieşti. Iar primul „11” al Imperiului Otoman era format din 4 jucători de la Galatasaray, 4 de la Altinordu Idman Yurdu (club desființat în 1926) și 3 de la Fenerbahce.
România - Imperiul Otoman s-a disputat pe actualul Sukru Saracoglu
Un studiu efectuat de cercetătorul turc Onder Kocaturk arată că acesta a fost considerat primul meci oficial al naționalei Turciei. Partida dintre România și Imperiul Otoman s-a disputat pe stadionul Union Club din Constantinopol, actualul Sukru Saracoglu, casa lui Fenerbahce.
Spectatorii au plătit câte 5 kuruș, subdiviziunea lirei otomane, în timp ce studenții și oficialii cluburilor au avut o reducere de 2 kuruș. În total, 4.000 de suporteri otomani au asistat la înfrângerea cu România.
Regatul României a înscris golul victoriei în minutul 88
Pe muzica fanfarei militare a Forţelor Navale Otomane, arbitrul a fluierat startul meciului. Jurnaliștii turci au descris detaliat partida, iar între cele două reprize a fost o pauză de 10 minute. În prima parte, România a atacat la poarta din dreapta. Otomanii au avut numeroase ocazii de a înscrie în ambele reprize, dar nu au reușit să introducă mingea în plasa reprezentativei „tricolorilor”.
Însă, Regatul României a fost cel care a marcat, iar germanul Peter Wilde a înscris golul victorie în minutul 88. „Pe colțul stâng, cu un șut puternic de la distanță mică”, au descris turcii golul căpitanului României. Selecționata pregătită de Ali Sami Yen a atacat până la ultimul fluier, dar nu a reușit să restabilească egalitatea, iar naționala antrenată din teren de J.R.P Clive a tras de timp: „În ultimele 5 minute, din cauza oboselii, românii trimiteau mingea mai mult deasupra spectatorilor”.
Săracii jucători turci au pierdut nedrept. Ne e rușine, dar nu ne pare rău. Pentru că această echipă nu a fost echipa națională, a fost a Istanbulului. A fost o selecțiionată a echipelor Galatasaray, Altın Ordu și Fenerbahçe. Cu siguranță această echipă nu poate fi reprezentativă pentru toată Turcia.
20 aprilie 1914 - Publicația „Tasvîr-i Efkâr”, citat de fcro.ro
Regatul României - Imperiul Otoman, echipele de start:
Acestea au fost echipele de start aliniate de selecționerii J.R.P Clive și Ali Sami Yen, oferite în revista „Istoria Tricolorilor”.
ROMÂNIA: Hans Konig, Cyrel Hense, J.R.P Clive, Ernest Chambers, Greenhalgh, Thomas Bolton, Charles Brazier, Edward Woodmore, Thomas Sparks, Andrew Matthews, Peter Wilde (cpt.)
Selecționer: J.R.P Clive
Am jucat pentru România în anii 1912, 13 şi 14 şi am avut fericirea să contribui la victoria din Turcia din 1914. Trăiască România!
- Ernest Chambers, scrisoare către Federația Română de Fotbal, 1939
IMPERIUL OTOMAN: Nedim Bey, Galib Bey, Nuri Bey, Celal Bey, Ahmed Cevad Bey, Sedad Bey, Nuri Bey, Nihad Bey, Huseyin Bey, Hasnun Galib Bey, Sureyya Bey
Antrenor: Ali Sami Yen
{{text}}