Dumitru Dragomir, fostul președinte al LPF, afirmă că Gigi Becali, patronul FCSB, deține o avere impresionantă, în jurul a un miliard de euro.
„Gigi Becali este un tip foarte deștept, care a reușit pe toate planurile. Rețineți ce vă spun, știu ce vorbesc. Chiar zilele trecute am fost la el la palat și am văzut cu ochii mei cum ajută lumea. Era coadă la el la intrare.
Eu am văzut, cu ochii mei, cum i-a dat unui preot 2.000 de euro. Gigi este un om bun. Are bani mulți. Un miliard de euro, rețineți ce vă spun. Nu vorbesc prostii”, a declarat Dragomir la Pro X.
Cum a făcut Gigi Becali primul milion de dolari
Gigi Becali se numără printre cele mai cunoscute figuri publice din România, patronul de la FCSB având un istoric controversat pe scena sportivă și politică autohtonă.
Totuși, nu mulți cunosc povestea primului milion de dolari făcut de miliardarul din Pipera. Libertatea publica în urmă cu mai mulți ani ce spunea Gigi Becali despre propria avere, dar și relatarea interpretului machedon Gicu Coadă, unul dintre prietenii de nădejde ai lui Becali.
Îi plăcea să petreacă, să se simtă bine şi să cheltuiască bani. Nu se lua de el nici Miliţia, nici Securitatea, pentru că toată lumea ştia că este băiatul lui nea Tase, de la care cumpărau brânză, iaurt şi miei. Știa să se distreze şi îşi dorea să fie cel mai cel. Din acest motiv şi-a şi cumpărat Maybach-ul şi Palatul, ca să aibă maşina şi casa mai mari şi mai valoroase decât ale vărului său, cu care s-a aflat în competiţie tot timpul
Gicu Coadă
Când toată lumea se ducea la turci să ia două-trei perechi de blugi, eu aduceam cu tirurile. Îi băgam direct în angrouri, iar banii îi primeam pe loc. Nu mă interesa pe mine dacă se vindeau sau cât timp le trebuia pentru a scăpa de marfă. Aduceam şi 10 tiruri de blugi pe săptămână. Banii îi rulam în fiecare zi. Pentru că nu aveam unde să bag toţi banii, i-am descărcat în curte. Apoi, m-am dus în casă, am luat o folie de celofan şi i-am acoperit, pentru că îmi era teamă să nu plouă peste noapte şi să-i ude. Cred că în total, transformaţi în valută, erau acolo 1.000.000 de dolari
Gigi Becali
{{text}}