Valeriu Iftime, finanțatorul celor de la FC Botoșani, susține că Gigi Becali a greșit când a acceptat să îl vândă pe Dennis Man la Parma.
FCSB a încasat 11 milioane de euro de pe urma transferului, dar Valeriu Iftime consideră că Gigi Becali, finanțatorul „roș-albaștrilor”, s-a grăbit când a acceptat oferta. Patronul de la Botoșani spune că FCSB ar fi putut cuceri titlul cu Dennis Man, lucru care i-ar fi mărit valoarea fotbalistului de bandă. Totodată, Iftime crede că Olimpiu Moruțan va ajunge să valoreze mai mult de 20 de milioane de euro.
Valeriu Iftime: „Cu Dennis Man, FCSB putea lua campionatul”
„Plecarea lui Dennis Man, golgheterului, care avea rol de locomotivă uneori, cred că a creat un impas la FCSB. Coman nu mai este în formă, este accidentat. Deci doi mari jucători pentru campionatul nostru nu mai sunt în echipă, asta cântărește mult. Moruțan, Olaru și Tănase sunt cei 3 jucători de bază, dar dacă îi blochezi pe ei, așa cum o poate face CFR... CFR are mai multă stabilitate, mai multă rezistență, pe termen lung mă tem că lucrurile (în clasament) se pot schimba.
Cred că Moruțan trebuie să mai rămână la FCSB, cred că nu ar trebui să îl dea nici cu 20 de milioane. FCSB nu este o Academie care formează fotbaliști și îi vinde. Dacă FCSB vrea să obțină campionate, trebuie să își țină valorile. Cred că a fost o scăpare managerială și faptul că l-au dat pe Dennis Man, chiar dacă au fost bani mulți, nu cred că banii ăia îl descurcă pe domnul Becali.
Cu el putea lua campionatul, ar fi putut avea o ofertă la fel de mare sau chiar mai mare dacă FCSB ar fi câștigat campionatul. Dacă FCSB are puterea și norocul de a câștiga campionatul, la fiecare jucător din lot se mai adună câte un milion la valoare”, a declarat Iftime la Pro X.
{{text}}