Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a povestit la emisiunea "Prietenii lui Ovidiu", de pe GSP.ro, cum a reușit să-l învingă în două rânduri pe Ion Țiriac. El a explicat și de ce îl deranjează partidele de vânătoare la care participă omul de afaceri.
- Emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” este difuzată în fiecare miercuri, de la ora 20:00. Poate fi urmărită pe pe site-ul www.GSP.ro, pe pagina de Facebook a Gazetei (link AICI), pe contul de YouTube al Gazetei (abonează-te aici), în format podcast pe principalele platforme de distribuție a podcasturilor: Apple Podcast și Spotify.
- Emisiunea cu Cristian Tudor Popescu a fost difuzată pe 17 martie 2021
- Pe lângă scriitor, dumneavoastră sunteți și un mare jucător de tenis.
- Ehh, un mare jucător de tenis! Am fost campion național al României, la 55 de ani. În concursurile de categorie.
- Când ați început să jucați?
- Nu am început chiar devreme, la 11 ani. Nu eram dintr-o familie care-și permitea, am ajuns pur și simplu. Sunt unul dintre emulii, chiar dacă e mult spus, unul dintre puii lui Țiriac și Năstase. Adică după ce au realizat în 1969, 1971, 1972 m-au atras către tenis. După fenomenul Năstase-Țiriac, noi, copiii, am început să jucăm tenis.
- Primele schimburi de mingi unde au fost?
- În curtea școlii. Aveam o rachetă Neptun. Acum nu mai există rachete de lemn, toate sunt din fibră de carbon. Atunci erau Neptun și Pluto, produse la Reghin, care erau un fel de copaci. Erau grele, rigide, între un Pluto și o rachetă, să spunem, Wilson Clash era o diferență ca între o tricicletă și un Mercedes.
- Acum mai jucați?
- Păi, cum?! Uneori chiar și în fiecare zi. Am 64 de ani și cum să mă las? Păi, dacă m-aș lăsa de tenis, probabil că m-aș lăsa și de viață! Eu am ajuns să vorbesc aici cu dumneavoastră pentru că am jucat tenis. Dacă nu aș fi jucat tenis cu încăpățânare... E una dintre marile plăceri ale mele.
- Cu cine jucați, unde o faceți?
- Joc în Tenis Partener, unde nu există limită de vârstă și mă întâlnesc cu adversari de 35-40 de ani. Pe unii îi mai bat, din când în când, spre stupoarea lor.
- Cu Năstase sau cu Țiriac ați jucat vreodată?
- Am jucat și am scor pozitiv cu Ion Țiriac. L-am bătut de două ori.
- Serios?
- Mai întâi a fost un meci de dublu, în care am câștigat. Țiriac juca cu Raluca Sandu, care a fost o jucătoare bună. La sfârșitul meciului, îmi amintesc că ultimul punct l-am făcut eu. I-am trimis o dreaptă în lung de linie în culoarul de dublu și mingea a mușcat tușa exterioară. Țiriac s-a uitat, după care s-a întors din cap și a întrebat-o pe Raluca Sandu: "E bună?". Și Raluca i-a zis: "E bună".
- Așa...
- Domnul Țiriac avea o rachetă Head Prestige Ivanisevici. S-a dus la stâlpul fileului și a început să dea până când a făcut-o țăndări. Am și-acum racheta, i-am cerut-o. Era scumpă, era rachetă de performanță.
- În cariera gazetărească ați și scris despre Țiriac.
- Au fost multe texte de-a lungul vremii. Unul dintre ele, la care țin foarte mult, despre un meci de simplu între mine și Ion Țiriac. După meciul de dublu, după ce-a spart racheta, Țiriac a spus: "Vreau să jucăm simplu". Când am auzit ... "Când, acuma, la noapte, sunt pregătit?!". "No, no, no. Întâi mă duc în Tanzania la vânătoare!".
- Și despre asta ați scris, dar critic.
- Eu am o problemă cu vânătoarea! Mă dezgustă, îmi creează un sentiment de respingere așa ceva. Nu-mi imaginez cum să te duci să împuști niște animale. Nu concep lucrul ăsta!
- Și când s-a întors din Tanzania, ați jucat?
- Am jucat un meci, la terenul personal al domnului Țiriac, pe malul lacului, prin Primăverii. Am jucat un set, care s-a dovedit a fi un set lung, pe care l-am câștigat eu. La tie-break. Îmi amintesc și acum o replică din final a domnului Țiriac, când și-a aprins o țigară, după ce s-a terminat meciul. "Domnu' Țiriac, nu se poate așa ceva?!".
- Țiriac fuma? Nu știam!
- Era un fumător pasionat. Acum nu cred că mai fumează, dar atunci și-a aprins o țigară. Eu am înțepenit! La care dânsul mi-a spus: "Dacă știam că trăiesc până la vârsta asta, mă lăsam de fumat!".
{{text}}