FC U Craiova a învins-o pe Rapid, scor 1-0, în derby-ul rundei #4 al play-off-ului din Liga 2.
FC U Craiova - Rapid 1-0 » Cronică: „Victorie italiană”
Într-un meci cu un ritm de liga a 4-a, FC U Craiova a câștigat grație reușitei sicilianului Compagno, în fața unui Rapid șters, chiar și în surperioritate numerică o jumătate de oră.
În Bănie, în derby-ul Ligii a 2-a, s-au întâlnit FC U Craiova și Rapid, echipele din fruntea play-off-ului. Ambele urmărite de CS Mioveni, care tocmai spulberase ASU Poli Timișoara. Și după ce Hlistei l-a pus primul la treabă pe Enache, gazdele au început să preseze. Iar după o acțiune pe strânga, Huyghebaert a centrat perfect, fundașii Rapidului au fost prinși cu fața la poartă, iar Compagno a deschis scorul.
Amintirea acelui 5-0 pentru olteni, din sezonul regulat, începea să plutească peste "Ion Oblemenco". Mai ales că oaspeții au acuzat din plin lovitura, iar băieții lui Trică se puteau desprinde repede, după o fază la indigo cu cea a golului, la care Baeten a trimis doar în bară. Abia după o jumătate de oră, rapidiștii au reușit să mai echilibreze jocul, care a avut un ritm molcom, de fotbal amator. Ioniță, de două ori, a prins poarta, însă cu execuții slabe, fără emoții pentru Enache.
Zero și 11 contra 10
În ciuda frigului, ritmul nu s-a iuțit nici după pauză. Rapid a fost mai mult în jumătatea adversă, dar fără soluții, fără idei, fără pericol. Craiovenii au acceptat dominarea, așteptând o contră norocoasă. S-au ascuțit însă nervii, mai ales după eliminarea lui Paramontti, contestată de gazde. Nici în superioritate, giuleștenii, în zi neagră, n-au reușit să găsească drumul spre inima defensivei oltene. Zero ocazii, logic, zero puncte. Craiova se desprinde în fruntea clasamentului, iar Rapidul încasează prima înfrângere în al doilea mandat al lui Iosif.
FC U Craiova domină play-off-ul din Liga 2
Grație acestui succes, FC U Craiova s-a desprins în play-off-ul din Liga 2, la trei puncte de Rapid, care rămâne pe locul secund.
- Primele două clasate vor promova direct în Liga 1, în timp ce ocupantele locurilor 3 și 4 vor disputa un meci de baraj cu locurile 8 și 7 din play-out-ul Ligii 1.
Cele mai tari imagini din partida FC U Craiova - Rapid 1-0
FC U Craiova - Rapid 1-0
- A marcat: Compagno '12
- VIDEO cu cele mai importante faze ale meciului
- Final de meci, Craiova o învinge la limită pe Rapid.
- min. 83: Albu execută lovitura liberă din marginea careului pe portar, sub transversală. Moldovan e atent și respinge în corner
- min. 81: Dandea blochează cu brațul drept un șut de la distanță. Șansă bună pentru Craiova
- ⇒ Mititelu Jr. a coborât la lojă, în spatele băncii tehnice
- ⇒ Devine un meci de luptă, Negru și Drăghiceanu comit două faulturi dure
- min. 62: ROȘU! Paramatti este eliminat direct pentru un cot aplicat în abdomenul lui Rareș Lazăr
- ⇒ Rapid nu reușește să pună presiune la poarta adversă
- Start în partea a doua: nicio schimbare la pauză
- După 45 de minute, FC U Craiova o conduce pe Rapid, 1-0
- min. 45: Alex Ioniță trage slab, direct în brațele lui Enache, de la mare distanță
- ⇒ A început să plouă în Bănie
- min. 43: Cornerul executat de Albu a fost reluat, cu capul, peste, de către Ispas
- min. 23: Continuă asediul alb-albaștrilor: lovitura de cap a lui Bălan trece puțin pe lângă
- min. 19: Ocazie Craiova! Același Huyghebaert centrează excelent la 11 metri, balonul ajunge la Baeten, iar belgianul trimite în stâlpul din dreapta lui Moldovan
- min. 12: GOL CRAIOVA! Spații mari în defensiva oaspeților, Compagno marchează cu poarta goală din centrarea excelentă a lui Huyghebaert
- ⇒ Primele 10 minute au fost echilibrate, fără oportunități de a marca. S-a jucat în general la mijlocul terenului
- A început partida
FC U Craiova - Rapid » Echipe de start
FC U Craiova: Enache - Gîţ, Paramatti, Ispas, Huyghebaert - Negru, Baeten, Albu, Răducanu - Bălan - Compagno
Rezerve: Mogoşanu, Munteanu, Anghelina, Ciolacu, Cristea, Gugu, Pop, Luboya, Blidar
Antrenor: Eugen Trică
Rapid: Moldovan - Voicu, Dandea, Nastos, Goge - Barbu, Lazăr - Sefer, Pănoiu, Hlistei - Ioniţă
Rezerve: Drăghia, Florică, Ignat, Ilie, Costin, Iosif Sabin, Ursu, Drăghiceanu, Ernest
Antrenor: Mihai Iosif
Stadion: „Ion Oblemenco” (Craiova)
Arbitru: Lucian Rusandu / A1: Stelian Slabu; A2: Daniel Vlase
{{text}}