Campionate

Federațiile și ligile europene vor să dea o grea lovitură financiară rebelilor: „E o problemă de Stat”

Duelul Real - Liverpool se mută în Super Liga Europei // Foto: Getty Images

Articol de Daniel Scorpie  —  luni, 19 aprilie 2021

Înființarea Superligii produce un tsunami care a depășit deja sfera fotbalului. Guvernele, federațiile și ligile naționale se opun, iar UEFA cere secesioniștilor despăgubirii de 60 de miliarde de euro!

19 aprilie 2021 poate fi ziua în care fotbalul pe care îl știam din copilărie și cu mult înainte se va schimbă radical. Actul de rebeliune al celor 12 mari cluburi europene prin anunțul oficial al înființării Superligii europene a produs deja un teribil cutremur, iar tsunamiul ridicat în câteva ore se întoarce foarte amenințător către epicentru. 

Alarma s-a dat instant în marile cancelarii de pe continent, iar liderii politici importanți au luat poziție și au criticat vehement tentativa de secesiune. „E o problemă de Stat", a titrat, elocvent, cotidianul AS.

„Super Liga Europei ar lovi inima în competiției interne"

Primul a ieșit la contraatac președintele Emmanuel Macron: „Salut poziția cluburilor franceze de a refuza să participe la proiectul unei Superligi, amenințând principiul solidarității și al meritului sportiv. Statul francez va sprijini toți pașii făcuți de Ligă, Federație, UEFA și FIFA". 

L-a susținut și mai apăsat Boris Johnson. „Planurile pentru o Superligă ar fi foarte dăunătoare fotbalului. Ar lovi în inima competiției interne și ar îngrijora suporterii din întreaga țară. Susținem autoritățile fobalistice să adopte măsuri", a declarat premierul britanic.

Gary Neville: „Retrogradați-le! Luați-le banii și trofeele!"

Cel mai revoltat este Gary Neville: „Sunt fanul lui Man. United de 40 de ani, dar sunt dezgustat cel mai mult de United și Liverpool. Vor să intre într-o ligă fără competiție de unde nu pot retrograda? E o rușine incredibilă, un act criminal contra fanilor acestei țări. Motivația lor e lăcomia. Trebuie pedepsiți drastic, cu amenzi mari. Luați-le toate punctele și toți banii! Să recuperăm puterea de la aceste cluburi de top, inclusiv de la cel pe care îl susțin. Retrogradați-le pe United, Arsenal și Liverpool și dați trofeele lui Fulham și Burnley!".

Se pregătește și o acțiune în justiție împotriva separatișilor bogați. Gazzetta dello Sport a aflat că UEFA, Federațiile și Ligile naționale europene intenționează să le dea o lovitură financiară, mult mai grea decât efectul pandemiei de COVID-19. Se vorbește despre despăgubiri de 50-60 de miliarde de euro, cerute celor 12 cluburi și restul aliatelor cauzei.

>

Citește și alte știri pe subiect:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.