Gică, ne-au învins!

Dragă Gică, ai încercat să ne avertizezi, iar noi nu am ascultat. Ai strigat cât ai putut că nu e normal ca ei să aibă câte patru echipe în grupe, iar noi să fim nevoiți să trecem tururi preliminare cu nemiluita. 

Ai cerut dreptate pentru campioana României, pentru fotbalul românesc, pentru fotbalul din zonele sărace ale Europei, care ajunsese în ultimii ani să se bucure de firimituri, de o dublă cu o echipă mare, de un tricou sau un autograf de la cei avuți, frumoși și buni. 

Noaptea trecută, un comunicat parșiv semnat de douăsprezece cluburi a ucis definitiv ideea de merit sportiv și a dat câte o palmă peste bot tradiției, ideii de apartenență la o cultură fotbalistică, dar și celor care le-au permis să devină obscen de bogați, adică FIFA și UEFA.

Am 40 de ani și m-am îndrăgostit de fotbal într-o perioadă în care numărul străinilor dintr-o echipă era limitat la doi. Ca atare, textul de față nu poate fi nici obiectiv, nici business-oriented.  În ultimii ani am tot înghițit gălușca aia care ne prezenta fotbalul ca pe un sport care este bine să fie condus de oameni de afaceri, că aia din fotbal sunt prea bătuți în cap pentru a avea viziune, pentru a construi un plan de afaceri coerent care să umfle îndestulător conturile cluburilor și federațiilor. 

Am observat cum acești absolvenți de Harvard, Stanford sau London Business School au distrus punct cu punct ceea ce era frumos și pur la acest sport, generând prin deciziile lor cea mai mare criză din istoria fotbalului. 

Legea Bosman, formatul Ligii Campionilor care a permis non-campioanelor să joace în grupe, lipsa unei plafonări salariale, creșterea puterii impresarilor, păcălirea constantă și fără consecințe a fair-play-ului financiar, toate acestea au umflat gogoașa până a explodat! 

Da, unele dintre ele erau inevitabile, cum ar fi libera circulație a forței de muncă, dar de aici și până la avea un Arsenal fără vreun englez în meci de Liga Campionilor nu a fost decât un pas. Iar apoi au apărut galacticii și extratereștrii și mendezii și zahavii, iar ceasurile purtate de blaterii și platiniii din birouri au devenit tot mai luxoase. 

Iar lumea și-a pierdut într-un asemenea hal busola, încât am ajuns să considerăm normalitate ca PSG să plătească 222 de milioane pentru Neymar, ca Messi să câștige 550 de milioane de euro în patru ani, ca tatăl și impresarul lui Haaland să meargă dimineață la Barcelona și seara la Madrid pentru ca puștiul de 20 de ani să încaseze milionul pe săptămână, iar comisionul lui Raiola să fie cam cât bugetul fotbalului românesc pe un an. 

Menținerea vieții ăsteia de huzur a devenit însă tot mai problematică în ultimul an, bugetele cluburilor mari fiind lovite zdravăn de absența spectatorilor. Ceea ce ieri era sustenabil a devenit între timp o povară și uite cum, într-o seară de 18 aprilie 2021, Real, Barca, Atletico, United, Liverpool, Arsenal, Tottenham, Chelsea, City, Milan, Inter și Juve au dat praful jos de pe un dosar pe care scria ”Proiectul Superliga” și au pornit revoluția celor bogați împotriva săracilor.

Gata cu joaca, gata cu meciurile plictisitoare contra incomozilor de la Slavia Praga ori Dinamo Zagreb ori cu deplasările friguroase de la Moscova sau Kiev! Suficient! S-au săturat să vadă cum niște amărășteni cu bugete de 20-30 de milioane le iroseasc timpul prețios, nu mai vor să se trezească prin cine știe ce zone periferice ale Europei. ”Time means money!” 

Unde suntem noi în toată povestea? Momentan, cam în același punct. Oricum șansele noastre de a juca împotriva celor 12 țineau mai degraba de fantezie decât de realitate. Pe termen mediu și lung însă, formarea acestei competiții fără implicarea UEFA, va sărăci dramatic instituția condusă de Ceferin, iar nouă nu ne vor mai rămâne nici firimiturile alea amărâte. 

Gică, mă tem că ne-au învins!