Liga 1

Gigi Becali, mesaj pentru Toni Petrea » Ce se întâmplă dacă ratează titlul + Formația din play-off de care se teme

Gigi Becali a lăsat să se înțeleagă că Toni Petrea nu va continua la FCSB, dacă ratează titlul în acest sezon. Patronul liderului crede că lupta se dă doar cu CFR Cluj și că Sepsi e singura formație care poate pune piedici.

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 19 aprilie 2021

Gigi Becali a lăsat să se înțeleagă că Toni Petrea nu va continua la FCSB, dacă ratează titlul în acest sezon. Patronul liderului crede că lupta se dă doar cu CFR Cluj și că Sepsi e singura formație care poate pune piedici. 

FCSB a revenit de la 0-1 în fața celor de la FC Botoșani, cu un gol splendid marcat de Octavian Popescu și cu o reușită a lui Panțîru, venită după o gafă inexplicabilă a portarului advers. Gigi Becali crede că a fost un semn divin și că formația lui va cuceri titlul. 

Toni Petrea ia titlul sau Becali caută alt antrenor

„O jurnalistă l-a întrebat pe Toni «Piatră» ce s-a întâmplat în prima repriză. Păi, ce s-a întâmplat? I-am asfixiat în prima repriză și au dat un gol pe contraatac, în a doua i-am asfixiat și mai tare și așa a fost să fie, să câștige FCSB. Toni «Piatră» îi spun, pentru că e puternic, când câștigă îi zic așa. Daca pierde, la revedere, nu mai e nicio piatră. 

Petre e piatra de temelie pe care Hristos a pus-o și de-aia îi zic eu «Piatră» lui Toni, că a pus baza noului FCSB. Eu cred că aduce titlul. Dacă nu se întâmplă, găsim alt apostol. Dar, la ce văd eu, cred că vrea Domnul cu noi. De la 0-1 să dai două goluri și să câștigi...”, a spus Becali la Pro X.

Becali vede o luptă în 2: FCSB vs CFR Cluj

„Clinceni și Botoșani nu au forța să încurce lupta la titlu, Sepsi da. Nu mai are sanșe Craiova. Să zicem că ne bate pe noi de două ori, ceea ce e imposibil. Dar trebuie să bată și pe CFR. Chiar daca ne bat pe noi de două ori, tot noi suntem campioni. Deci, fără supărare, părerea mea, Craiova a ieșit din cărți pentru campionat”, a spus Becali, la Pro X. 

VIDEO Așteaptă mai mult de la FCSB și CFR Cluj: „Vreau să vedem și noi calitate, niște idei tactice puse în practică!”

>

Citește și alte știri despre FCSB: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.