Dan Alexa (41 de ani), antrenorul lui ASU Poli, și-a dat demisia la finalul eșecului cu CS Mioveni, 0-4 - etapa a 4-a a play-off-ului din Liga 2.
„Erau două variante, reconstrucție sau să plec eu. Am ales să demisionez. Am ieșit din obiectiv și aceasta e decizia mea”, a declarat Alexa imediat după meci.
Dan Alexa și-a dat demisia de la ASU Poli: „Este o rușine!”
„Chirurgul”, cu 3 promovări la activ, a susținut că echipa avea nevoie de o remaniere în rândul jucătorilor, pe care el nu și-o asumă.
„E un rezultat rușinos! Am avut om în plus și am luat două goluri. Îmi asum rezultatul în totalitate. Doar eu sunt vinovat. Sunt dezamăgit pentru cursul jocului. Am avut om în plus, într-un moment în care speram că putem egala. Este o rușine!
Suntem un club special, e foarte mult suflet pus. Sunt jucători care sunt aici de 4-5 ani, au stat la greu. O măsura normală era reconstrucția. Dar nu vreau să renunț la niște fotbaliști pe care îi respect foarte mult și atunci fac un pas în lateral”, a declarat Alexa la Telekom Sport.
Dan Alexa a revenit la ASU Poli ca A1 în luna noiembrie a anului trecut, a reușit să intre în play-off, dar timișorenii au clacat în faza finală a campionatului.
Astfel, după 4 runde, ASU are doar un punct în play-off și 3 eșecuri la rând, ultimul fiind cu adevărat usturător: 0-4 vs. CS Mioveni.
La finalul eșecului de azi, clubul a avut o postare dură pe Facebook: „În urma prestației jalnice, ne cerem scuze numelui de Politehnica Timișoara”.
ASU Poli, ultima în play-off
- Primele două clasate vor promova direct în Liga 1, în timp ce ocupantele locurilor 3 și 4 vor disputa un meci de baraj cu locurile 8 și 7 din play-out-ul Ligii 1.
{{text}}