Dragoș Albu (20 de ani), căpitanul celor de la FC U Craiova, cere mai mult respect pentru echipa sa după victoria cu Rapid, 1-0.
FC U Craiova a preluat șefia în play-off-ul Ligii 2 după victoria la limită cu Rapid de pe „Ion Oblemenco”. Oltenii au ajuns la 45 de puncte, 3 peste alb-vișinii și 4 peste CS Mioveni, iar căpitanul Dragoș Albu cere respect pentru realizările echipei sale. Totodată, înțeapă CS Universitatea, clubul rival din oraș.
Dragoș Albu, căpitan FC U Craiova: „Suntem Universitatea Craiova, terminăm pe primul loc”
„Au stat pe primul loc o etapă sau două și imediat toți au început să vorbească: «Rapidul în sus, Rapid în jos». Nu mi se pare normal ca noi să fim tot anul pe primul loc și să nu primim pic de respect. Suntem Universitatea Craiova și am dovedit în seara asta că ne merităm locul. Așa o să fie, o să terminăm pe primul loc. Suntem Universitatea Craiova, avem spirit, suntem o echipă unită și vom lupta până la sfârșitul campionatului, vrem să terminăm pe primul loc.
S-a văzut de la începutul campionatului că toți sunt împotriva noastră, noi le-am dovedit tuturor că suntem adevărata Universitatea Craiova, avem spirit de muncă și ați văzut atmosfera din seara asta, chiar dacă tribunele au fost goale noi am avut o atmosferă de echipă mare. Ar fi fost ceva senzațional (n.r. cu suporteri în tribune), din păcate nu am apucat să joc cu tribunele pline la Craiova, dar sunt conștient că pe viitor o voi face și voi avea mari rezultate la acest club.
De la începutul campionatului ne-am dorit să promovăm, Universitatea Craiova se va bate la locul 1, nu la locul 2, pentru că suntem o echipă mare. Nu putem să ne relaxăm, jucăm fiecare meci la victorie pentru ne dorim să câștigăm și să promovăm fără nicio grijă”, a spus Albu, la Look Sport.
{{text}}