Viitorul s-a impus în meciul cu Gaz Metan, scor 1-0, grație unui penalty executat impecabil de către Ciobanu, singura fază ce-a făcut diferența, iar clubul lui Hagi părăsește, momentan, zona retrogradării, după două luni negre.
Faza-cheie a meciului care a scos Viitorul, momentan, din zona retrogradării, oferind o cupă de energizant formației lui Hagi. La capătul unei faze banale, în minutul 79, Ze Manuel dă pe lângă minge, practic, și-l lovește peste picior pe Boboc, urcat în careul advers. Inițial, și pe fondul protestelor vehemente ale medișenilor, nu a părut fază de 11 metri, însă Găman a fost ferm în decizie și a văzut perfect, conform reluărilor TV. Portughezul n-o fi vrut să-l lovească pe adversar, dar imprudența se pedepsește.
Viitorul, victorie importantă cu Gaz Metan
După ce a scos extraordinar în fața lui Tsomou, în prima repriză, bravul veteran Pleșca nu a mai avut ce face în fața lui Ciobanu care a executat impecabil penalty-ul salvator. Viitorul a atacat, mai mult, Mediașul a știut să se apere fără prea mari probleme, până la acea fază, ce a rupt echilibrul unei partide ce avea iz de remiză albă. Constănțenii nu doar că respiră normal după victoria de aseară, părăsind, momentan, zona nerecomandată cardiacilor din subsolul clasamentului, dar mută acum presiunea pe Gaz Metan!
Momentul contactului dintre Ze Manuel și BobocCu cele 3 puncte obținute astăzi, Viitorul urcă provizoriu până pe locul 11, cu 19 puncte. Gaz Metan rămâne fără victorie în play-out și sunt șanse mari să încheie etapa pe loc de baraj.
VIITORUL - GAZ METAN 1-0
- A marcat: A. Ciobanu 82 (pen.)
- Click AICI pentru live+statistici!
VIITORUL - GAZ METAN, echipe de start
Viitorul: V. Cojocaru - R. Benzar, Mladen, Dobrosavlevici, R. Boboc - G. Matei, C. Grameni, A. Ciobanu - F. Haită, Tsomou, Jo Santos
Rezerve: Căbuz - Pedroso, G. Ganea, Babunski, G. Buta, Dănuleasa, Grădinaru, L. Andronache, A. Pitu
Antrenor: Cătălin Anghel
Gaz Metan: Pleșca - Yuri Matias, Baco, Horj - Butean, G. Moura, Alceus, R. Deaconu, Velisar - S. Ciocan, V. Morar
Rezerve: I. Popa - Trif, R. Romeo, Chamed, Pambou, Santos Junior, Horșia, Francisco Junior, Da Silva Oliveira, R. Valente
Antrenor: Mihai Teja
Stadion: Complex Sportiv Academia Gheorghe Hagi - teren principal (Ovidiu)
Arbitru: Găman George Cătălin (Craiova) / Asistenți: Urzică Vladimir (Piatra Neamţ) și Tunyogi Ferencz (Zalău)
La 8 zile după ce au câștigat cu 2-0 în deplasare cu Viitorul, jucătorii Gazului se deplasează din nou la malul mării pentru întâlnirea cu formația lui Gică Hagi, în play-out.
“Nu va fi ușor, la fel cum nu a fost nici data trecută. Viitorul este o echipă foarte bună, cu o filosofie de joc, care acum este într-o perioadă grea. Noi mergem să ne batem pentru punctele noastre, mergem sa ne batem pentru victorie și încercăm să dăm tot ce avem mai bun. Urmează pentru noi o perioadă destul de grea, cu meciuri din 3 în 3 zile, trebuie să fim foarte atenți la refacerea organismului pentru că există oboseală, nu avem un lot care să ne permită să schimbăm o echipă întreagă și-atunci mai mulți jucători vor juca din 3 în 3 zile 5 sau 6 etape”
Mihai Teja, antrenor Gaz Metan
{{text}}