Campionate

Florentino Perez apără proiectul Super Ligii: „Nu este pentru bogați, va salva fotbalul”

Florentino Perez, președinte Super Liga Europei // foto: Guliver/gettyimages

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 20 aprilie 2021

Florentino Perez (74 de ani), președintele lui Real Madrid și al Super Ligii Europei, a oferit lămuriri cu privire la noua competiție înființată de granzii fotbalului din Anglia, Spania și Italia.

Florentino Perez spune că noua competiție a fost creată cu scopul de a salva fotbalul și de a ajuta cluburile pe plan financiar. Mai mult, neagă faptul că Super Liga ar fi destinată doar bogaților, spunând că meritul sportiv va avea un rol important în desfășurarea competiției.

Florentino Perez, despre Super Liga Europei: „Va salva fotbalul”

„Tot ce fac este pentru binele fotbalului. Super Liga nu este pentru bogați, are scopul de a salva fotbalul. Dacă sistemul curent ar continua, fotbalul va dispărea, până în 2024 ar fi deja mort. Fanii își pierdeau interesul în fotbal, avem nevoie de o schimbare. Cei din categoria de vârstă 16-24 nu mai sunt interesați de fotbal. Fotbalul trebuie să se adapteze noilor generații.

Cluburile mari din Anglia, Spania și Italia trebuie să găsească o soluție pentru situația rea prin care fotbalul trece. Doar Real Madrid a pierdut 400 de milioane de euro. Super Liga va salva cluburile financiar, va genera mai mulți bani. Este mai atractivă, Manchester United - Barcelona va fi mult mai atractiv decât Manchester United contra unei echipe mai mici.

Echipele se pot alătura Super Ligii, nu ne-am gândit vreodată la un sistem închis, mereu ne-am gândit la meritul sportiv. 5 echipe își vor câștiga locul în fiecare sezon. Noul format al Ligii Campionilor nu va salva fotbalul. Nu îl înțeleg, nu va ajuta pe nimeni. UEFA are un monopol, noi încercăm să salvăm fotbalul.

Până astăzi, PSG nu a fost invitată. Nici măcar nu am vorbit cu cluburile din Germania. Acum suntem 12 cluburi, vrem să devenim 15. Dacă Bayern și PSG refuză, Super Liga nu va fi anulată. Este un nonsens”, a declarat Perez la El Chiringuito TV

Cele 12 cluburi fondatoare ale Super Ligii Europei:

  • Barcelona
  • Real Madrid
  • Atletico Madrid
  • Manchester United
  • Liverpool
  • Arsenal
  • Manchester City
  • Tottenham
  • Chelsea
  • Inter AC
  • Milan
  • Juventus

Cum se va juca Super Liga Europei

Vor participa 20 de cluburi, 15 „fondatoare" și încă 5 echipe care se vor califica anual în funcție de performanța din sezonul precedent. Toate meciurile se vor disputa în timpul săptămânii, formațiile urmând să continue să joace și în ligile naționale. 

Stagiunea SLE va începe în august, iar cele 20 de participante vor fi împărțite în două grupe de 10, care vor juca fiecare cu fiecare. Primele trei din fiecare serie se vor califica automat în sferturile de finală. Locurile 4 și 5 din ambele grupe se vor întâlni într-un play-off tur-retur pentru ultimele două bilete. 

„Sferturile" și semifinalele, în dublă manșă, finala într-un singur meci, la sfârșitul lunii mai, pe teren neutru. S-a mai anunțat că, după startul turneului masculin, va fi lansată și o competiție similară feminină.

Mai multe știri despre Super Liga Europei:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.