Campionate

Război TOTAL în Premier League declanșat de Super Liga Europei! Guvernul și prințul William se implică

Articol de Theodor Jumătate  —  marţi, 20 aprilie 2021

La Londra, se face un plan care să împiedice apariția Super Ligii Europei: miniștrii vor să lovească puternic cluburile din Premier League angajate, mărindu-le la maximum taxele, refuzând vizele jucătorilor din afara regatului și blocându-le viitoarele transferuri

  • Cele 12 grupări fondatoare, care guvernează competiția și care nu „retrogradează" niciodată, sunt cele mai importante din Spania (Real Madrid, Barcelona, Atlético), Italia (Inter, Milan, Juventus) și Anglia (Man. United și City, Liverpool, Chelsea, Arsenal și Tottenham). 

În Anglia, nu doar jucătorii, antrenorii și, mai ales, fanii sunt revoltați de lansarea Super Ligii, în special cei ai căror cluburi au aderat la SLE.

Prințul William, președintele onorific al federației engleze de fotbal, crede că „noul proiect ar putea lovi jocul pe care îl iubim". Iar Guvernul britanic pregătește mai multe măsuri, care să deregleze Super Liga.

Nu vor să lase echipele străine să intre în Marea Britanie

The Times anunță că miniștri plănuiesc o acțiune legală pentru a împiedica startul SLE, pe care o descriu drept „cartel", și vor să afecteze grupările implicate, mărindu-le la maximum taxele, refuzând vizele jucătorilor din afara regatului și blocându-le viitoarele transferuri. Mai mult. 

Vor să le pună bețe-n roate echipelor străine, pentru a nu putea intra în Marea Britanie înaintea meciurilor. Într-un mesaj adresat fanilor, premierul Boris Johnson a scris că „voi face tot posibilul pentru interzice această Super Ligă ridicolă".

În același timp, guvernul intenționează să regândească dreptul de proprietate asupra cluburilor engleze, inspirându-se din modelul german, unde 51% din acțiuni aparțin fanilor membri cotizanți.

Și liga profesionistă e gata să acționeze împotriva secesioniștilor. Vrea să excludă "Big Six" din Premier League!

"Să fiți siguri. Dacă autoritățile fotbalului nu vor acționa, noi o vom face. Totul pentru a împiedica această Super Ligă să înceapă. Cele șase cluburi din Premier League au anunțat decizia luată fără a se consulta cu nimeni. Și cel mai rău, nu le-a interesat absolut deloc opinia propriilor fani" 
- Oliver Dowden, ministrul britanic al culturii și sportului

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.