Cristian Geambașu, unul dintre cei mai respectați jurnaliști din presa din România, cu peste 30 de ani de carieră, publică, astăzi, în Gazeta Sporturilor o cercetare consistentă pe un subiect extrem de sensibil: dopajul în sportul românesc.
Toate episoadele acestei cercetări pot fi citite AICI
În acest episod puteţi citi despre felul în care Securitatea trata cazurile de dopaj din sportul românesc.
Securitatea știa despre cazurile de dopaj și tăcea complice
De ce? Simplu, pentru că era în interesul sistemului să producă medalii. Așa le arătam rușilor, chinezilor, nemților din RDG, ba chiar și americanilor că ne luptăm parte-n parte cu ei.
O întrebare necesară. Era dopingul în sportul românesc de dinainte de decembrie '89 politică de stat? Sau era doar un fenomen marginal, desfășurat departe de ochii autorităților? Arhivele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), depozitare ale multor adevăruri incomode, ne oferă răspunsul neechivoc.
Da, în goana după rezultate și după medalii cât mai strălucitoare și cât mai multe, România încerca să se alinieze tacit la o practică cvasigenerală. Una comună mai ales în blocul estic, al țărilor aflate sub influența URSS. Dar nu numai, americanii și apropiații lor lucrau și ei asiduu.
Cum să ajungi la medalii, cu spanac?
În lupta propagandistică și de imagine, comunism versus capitalism ori România versus țările din defunctul Tratat de la Varșovia, sportul era un factor important. Plus că era mai accesibil decât libertatea sau nivelul de trai. România comunistă, în special cea din perioada lui Ceaușescu, nu accepta să rămână mai prejos decât rușii, chinezii sau nemții din așa-numita Germanie Democrată.
Medaliile dădeau măsura competitivității, iar la medalii nu se ajungea doar printr-o pregătire ireproșabilă, ci prin folosirea sistematică a substanțelor interzise. Sunt în arhivele fostei Securități mărturii ale mai multor oameni din sistem, de regulă antrenori de la natație sau atletism, care confirmă bănuielile.
Dansul pe sârmă
Sunt acuzate acolo personalități marcante ale sportului românesc, de la Anișoara Cușmir până la Maricica Puică sau Tamara Costache și Noemi Lung. În documente apare recurent și numele doctorului Ioan Drăgan, șeful Centrului de Medicină Sportivă de la vremea aceea. Despre care autorii rapoartelor spun ba că el însuși coordona sistemul, beneficiind și de calitatea de personaj exponențial în Comisia Olimpică Antidoping, ba că "Trebuia să danseze pe sârmă, să nu dezamăgească pe nimeni, să nu zică nici «da», nici «nu»."
Inocența
Rămân legende nedeslușite uluitoarele recorduri mondiale (14!) ale Iolandei Balaș, despre a cărei sexualitate incertă s-au strâns bârfe cât nu are Banca Națională lingouri. Misterul învăluie aurul olimpic al Mihaelei Peneș la JO Tokyo 1964, o necunoscută adolescentă de numai 18 ani la ora aceea. Rămâne demnă de Dosarele X seara magică din 1983, de pe stadionul "23 August", la Internaționalele de atletism ale RSR. Vali Ionescu și Anișoara Cușmir băteau ca pe covoare recordul la săritura în lungime, Cușmir ducându-l la incredibilul 7,43 metri.
Rămân legende și persistă întrebări la care nicio arhivă nu ne poate oferi un răspuns. Rămân uneori femei cu voci baritonale și pilozități pe piept, iar cel mai adesea suferințe cronice și morți premature. Noi întotdeauna avem de ales între inocență și bănuială. A fi inocent e atât de frumos!
Maricica Puică respinge acuzațiile de dopaj: „Sunt indignată”
Fosta recordmenă olimpică şi mondială Maricica Puică afirmă că documentul CNSAS în care se spune că şi-ar fi injectat anabolizante „trebuie să se bazeze pe date şi dovezi precise, nu pe vorbe sau nume de persoane necunoscute. Sunt indignată. 90% din informările făcute de informatori, pentru care primeau bani şi grade, erau mincinoase. Oare nu se găsea un concurs olimpic, mondial sau european, din zecile la care am participat şi am obţinut medalii, unde să fiu depistată? După fiecare control ieşeam cu fruntea sus şi cu mândria de a fi româncă”.
Eșecurile repetate ale specialiștilor au determinat mulți antrenori să învețe ei înșiși medicația - substanțe, administrare, efecte, durată. Medicamentele le-am obținut pe mai multe căi, iar unele au fost furnizate chiar de Centrul de Medicină Sportivă, deși unele figurau pe lista substanțelor interzise.
- Extras din documente CNSA, cu o informare a lui Adrian Ciobanu, antrenor la lotul de patinaj viteză înainte de decembrie 1989
Se ajunsese la un punct în care nimeni nu se mai ferea! Se ţineau chiar conferinţe în care se explica modul de administrare a medicaţiei interzise! Devenise politică de stat. Lazăr Baroga de la haltere ne-a ţinut o dată o adevărată pledoarie pentru aşa ceva, la o reuniune de la Mamaia, argumentând că n-avem motive să fim mai proşti decât ruşii sau nemţii!
- Mihai Mitrofan, fost antrenor de natație la Brașov
{{text}}