Cristian Hăisan (40 de ani), portar la FC Vaslui între 2002 și 2010, a rememorat la GSP Live cum a fost pedepsit de celebrul Ramon Lopez Caro, tehnicianul de top adus de Porumboiu la Vaslui în urmă cu mai bine de un deceniu.
În 2010, înainte de plecarea într-un cantonament în Austria, goalkeeperul Cristian Hăisan a întârziat la întâlnirea de la stadion, iar spaniolul Lopez Caro a refuzat să-l mai primească în autocar. Portarul a fost nevoit să plătească 100 de euro unui taximetrist pentru a ajunge la aeroportul din Iaşi, de unde delegația vasluiană urma să plece spre Austria.
Cristian Hăisan: „I-am dat 100 de euro taximetristului să mă ducă la Iași”
„Am avut o relație OK cu Lopez Caro. Antrenase Real Madrid, a venit cu un staff impresionant. Juan Jose Maqueda, fostul fundaș al lui Realului, era secundul dânsului. Când am auzit, m-a trecut un fior pe șira spinării. Ca român, prima întrebare era: «Cum a fost la Real Madrid?». Avea 40 și ceva de ani atunci, dar, dacă se legitima, putea să joace măcar o repriză în Liga 1. Dacă se forța, făcea antrenament cot la cot cu el. Era superb să-l ai antrenor.
Dânsul nu a greșit cu nimic în acea poveste. Eu am fost cel care a greșit. A făcut un program la echipă și a spus că la ora 07:00 pleacă autocarul. La ora 07:00, eu eram în lift. S-au deschis ușile liftului, iar eu vedeam autocarul cum pleacă din fața hotelului.
I-am sunat pe băieți să oprească autocarul. Îi sunam: «Zi-i lui nea Nelu (n.a - șoferul) să oprească!». Nu a oprit! Am mers la stația de taxiuri, am luat taxiul și am mers la Iași. I-am dat 100 de euro. Mergeam cu taxiul în spatele autocarului, dar nu voiau să oprească, n-au oprit până la aeroport. Dânsul (n.a - Lopez Caro) știa că sunt în spatele autocarului”, a povestit Cristian Hăisan, la GSP Live.
Hăisan a evoluat pentru FC Vaslui timp de 8 ani86 de meciuria prins Cristian Hăisan la FC Vaslui, în toate competițiile
13 meciuria bifat Lopez Caro pe banca lui FC Vaslui, rezistând doar 4 luni
{{text}}