“Sunt fan Arsenal și sunt mai mult decât încântat să primim o depunctare și o suspendare din fotbalul european pe un an sau doi. Este exact ce trebuie pentru a alunga un om arogant, egoist și fără minte precum Stan Kroenke de la clubul pe care îl iubesc”.
Jack Cantwell e un suporter oarecare, unul dintre sutele de milioane de fani din lumea întreagă care cotizează în diferite moduri, prin abonamente TV, abonamente pe stadion, bilete de meci, tricouri, fulare, brelocuri, pentru ca industria fotbalului să aibă constant în venele sale tot mai mulți bani. Bani care, am aflat duminică seară, nu sunt de ajuns pentru patronii lui Real Madrid, Barcelona, Liverpool, Arsenal, Manchester United, Juventus sau Milan.
12 giganți au anunțat că se rup de Champions League și înființează Super Liga, o competiție cu un sistem mai degrabă închis, fără merit sportiv, dar cu o superfinanțare de miliarde de euro anual de la gigantul JP Morgan.
Momentul fusese ales cu grijă. După ani de întâlniri secrete prin săli de conferințe din întreaga Europă, după decenii de manevre de culise prin care au presat UEFA să facă tot mai multe concesii, revoluționarii de lux și-au făcut publică intenția secesionistă exact când fanii sunt tot mai deprimați de interdicția de a intra pe stadioane și când populația planetei e preocupată mai degrabă de tulpini noi de coronavirus și de efectele vaccinurilor decât de serile de fotbal european.
O decizie istorică, cu un impact foarte greu de cuantificat asupra fotbalului, ar fi trebuit să fie mai ușor de digerat în contextul crizei economice profunde. Doar că efectul a fost un tsunami de ură. Fanii au invadat rețelele de socializare cu mesaje de protest, unii au ieșit în stradă cu bannere și pancarte, iar Super Liga - gândită pe un pilon crucial numit drepturi TV - traversa deja un moment de criză majoră.
Lovitura de grație i-a fost aplicată din interior. Pe rând, antrenorii cluburilor dornice să se rupă de UEFA au început să-și manifeste nemulțumirea. Întâi, Klopp a spus că el nu a fost consultat și că nu e de acord, apoi Guardiola. Apoi, au venit jucătorii care au postat mesaje de protest pe paginile lor cu sute de milioane de urmăritori.
În 48 de ore, Marea Schismă din fotbalul mondial s-a cusut la loc. Cluburile și-au anunțat pe rând retragerea din proiect, însă doar Arsenal le-a cerut scuze fanilor în mesajul oficial.
Patronul lui Liverpool, John W. Henry a făcut-o în nume personal, într-un mesaj video în care a vorbit despre evenimente, numindu-le “a disruption”. Adică o perturbare care întrerupe o acțiune. Atenție la sens! Întreruperea proiectului Super Liga nu e echivalent cu dispariția sa.
Deocamdată, în așteptarea posibilelor sancțiuni luate împotriva lor de UEFA și de ligile din Anglia, Spania și Italia, motoarele de PR ale cluburilor rebele funcționează la turație maximă pentru a recâștiga simpatia fanilor alienați de anunțul de duminică. După asta, însă, manevrele de culise se vor relua.
Iar prima direcția va fi relația cu UEFA. Forul european, atât de responsabil în ultimii 30 de ani pentru înlăcomirea cluburilor bogate, își va continua baletul pentru a-i ține sătui pe doritorii de venituri mai mari. Un nou format Champions League e pe drum, se va gândi probabil un altul, iar fondurile vor fi direcționate ca și până acum mai mult în conturile celor 12 și a altor câtorva duzine de cluburi privilegiate.
Cum ne afectează pe noi suspendarea Super Ligii
Fisura dintre vest și est se va adânci de la an la an, indiferent dacă motivul se va numi Super Liga sau Champions League. Aparent, e un moment bun pentru fotbalul românesc să își plângă de milă. În teorie, Hagi a avut dreptate când a acuzat UEFA de îndepărtarea est-europenilor de la sursele importante de venit din cupele europene.
Înainte de redesenarea Cupei Campionilor, în vara lui 1991, patru cluburi de la est de Viena au jucat în finala celei mai importante competiții de club din Europa în cei 37 de ani de format cu tururi eliminatorii: Steaua București, cu două finale și un trofeu, Steaua Roșie Belgrad, cu un trofeu, plus Partizan Belgrad și Panathinaikos. De la căderea Cortinei de Fier și ridicarea de către UEFA a unei Cortine de Bancnote, cluburile din est nu au mai prins nicio finală în 30 de ani.
Însă, dincolo de culpa băieților cu costum de la Nyon, cărora le pasă atât de mult de fotbal, ar trebui să ne uităm un pic și la vina autohtonă.
Începem cu Steaua anilor ’90, o echipă care s-a calificat de trei ori în grupele Ligii Campionilor. Pentru clubul finanțat de armată, sumele încasate din Europa erau imense dacă le raportăm la salariile mici oferite jucătorilor. Cu toate acestea, în loc să folosească banii pentru a întări lotul și pentru transforma din nou Steaua într-o forță, clubul a vândut an de an toate vedetele, iar banii din Europa și de pe transferuri s-au evaporat. Monumetele risipei se regăsesc pe la periferiile Bucureștiului sub formă de vile deținute de ofițeri MApN în retragere.
A mai existat o perioadă de grație la finalul anilor 2000, când timp de patru ani la rând Liga 1 a trimis o echipă direct în grupele Champions League. Pentru un club decis să profite financiar de moment ar fi fost o fereastră extraordinară de consolidare. Dar CFR Cluj, Unirea Urziceni și Oțelul Galați, beneficiarele coeficientului, au risipit banii cu o lejeritate înspăimântătoare.
- Arpad Paszkany a construit un mecanism offshore prin care a scos din club multe milioane încasate de la UEFA, iar dosarul întocmit de procurorii DIICOT stă mărturie. CFR a intrat în colaps, fiind revigorat abia după schimbarea finanțatorilor
- Dumitru Bucșaru a topit milioanele venite din Champions League și s-a întors în umbra din care a apărut. Unirea Urziceni s-a prăbușit într-un morman de moloz
- Cazul Oțelul e și mai instructiv. Banii europeni au fost sifonați puțin câte puțin, Marius Stan i-a acuzat de deturnare de fonduri pe cei care au preluat clubul după el, iar consecința este că Oțelul orbecăie acum prin ligile inferioare.
Atât de huliți în aceste zile, patronii lacomi ai marilor cluburi europene au corespondenții lor în România. Abramovicii, Glazerii și Perezii din fotbalul românesc nu au nevoie, însă, să se lege la cap cu un proiect grandios, dar controversat, pentru a-și satisface lăcomia. Ei pot da oricând un tun - sau un super tun - și apoi se fac nevăzuți. Ei au propria lor Super Ligă. Una a țeparilor de mare succes.
{{text}}