Nationala

Rădoi anunță obiectivul României la Jocurile Olimpice după ce a văzut grupa + mesaj pentru cluburi

Rădoi vrea o medalie la JO de la Tokyo // FOTO: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 21 aprilie 2021

Mirel Rădoi, selecționerul României și cel care va conduce naționala la Jocurile Olimpice, a avut o primă reacție după tragerea la sorți a grupelor de la turneul olimpic din Tokyo.

Reprezentativa României va face parte din Grupa B , alături de Noua Zeelandă, Coreea de Sud și Honduras, iar Rădoi spune că mulțumit de tragere, obiectivul naționalei fiind obținerea unei medalii.

„La prima vedere, pare o grupă bună, dar imprevizibilă pentru că nu cunoaștem competiția și presiunea care vine odată cu participarea la Jocurile Olimpice.

Coreea de Sud este câștigătoarea Cupei Asiei la nivel U23, cu victorii pe linie, Noua Zeelandă a marcat 33 de goluri în 5 meciuri la turneul de calificare, iar Honduras, care se află la a patra participare consecutivă la Jocurile Olimpice. A eliminat SUA în calificări.

Nu mă aștept la meciuri ușoare, dar mergem cu aceeași încredere ca la Europeanul de tineret, fără să ne gândim că, după coeficient, am fost în ultima urnă valorică. Am încredere că vom reuși o performanță importantă.

Am spus-o și înainte de EURO 2019 că mergem la turneul final să facem viața grea oricărui adversar și să ne calificăm la Jocurile Olimpice. Îmi doresc o medalie olimpică. Sper că la momentul convocărilor să găsim înțelegere la cluburi și să avem la dispoziție un lot cât mai competitiv”, a declarat Mirel Rădoi pentru site-ul Federației Române de Fotbal.

Program România la Jocurile Olimpice

  • 22 iulie: Noua Zeelanda - Coreea de Sud, Honduras - România (ora 14:00, ora României)
  • 25 iulie: Noua Zeelanda - Honduras, România - Coreea de Sud (ora 14:00, ora României)
  • 28 iulie;  România - Noua Zeelandă (ora 11:30, ora României), Coreea de Sud - Honduras

Cum ar arăta cel mai bun „11” al României: I. Radu - Cr. Manea, Nedelcearu*, Pașcanu, Boboc - R. Marin* (Cicâldău), N. Stanciu* - Man, I. Hagi, Mihăilă - Fl. Coman (A. Ivan)

VIDEO Ioan Sdrobiș despre Mirel Rădoi: „Din minutul 80, dacă conduci, trebuie să conservi rezultatul”

>

Citește mai multe știri despre naționala României: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.