Peluza Sud '97, principala facțiune a suporterilor lui FC U Craiova 1948, a lansat pe pagina oficială de Facebook o „înțepătură” la adresa rivalilor din oraș, la scurt timp după recitalul dat de ultrași înaintea meciului cu Rapid din Liga 2.
„Mai are rost să spunem al cui e orașul?”, se întreabă ultrașii echipei finanțate de familia Mititelu. FC U Craiova 1948 e din ce în ce mai aproape de promovarea în Liga 1, astfel că la anul am putea asista la o ciocnire istorică între echipele care au împărțit Oltenia în două.
Peluza Sud '97: „Mai are rost să spunem al cui e orașul?”
„Mai are rost să spunem al cui este orașul? După mult timp, timp în care cea mai iubită echipă din România a fost plimbată prin toate meleagurile Olteniei, a venit momentul unui nou derby disputat acasă.
Într-o atmosferă pe care noul Central a simțit-o doar la meciul naționalei cu Suedia și cel pe care Știința l-a disputat în Cupă contra U.Cluj, juveții și-au făcut datoria și au repropulsat echipa pe prima poziție. Nu uitați, băieți, lupta nu s-a terminat, iar promovarea este OBLIGATORIE! Le-am mai dat o lecție!”, au scris cei de la Peluza Sud 1997 pe Facebook.
- Sursă foto: Gazeta Sporturilor
Fanii Craiovei au venit la meciul cu Rapid
A fost atmosferă de meci mare la Craiova - Rapid. Mai mulți suporteri din galeria oltenilor au ajuns la stadion și au lansat o serie de torțe și fumigene, care au acoperit și fundalul sonor al partidei.
Spiritele s-au inflamat în rândul suporterilor FC U Craiova, aflați în așteptarea meciului cu Rapid, atunci când autocarul rivalei din oraș a trecut pe lângă ei. În momentul în care autocarul celor de la CS Universitatea a trecut pe lângă Teatrul Național din oraș, cei aproximativ 500 de fani ai Craiovei adunați în zonă au început să scandeze împotriva rivalei din oraș, în prezent ocupanta locului 3 în Liga 1.
{{text}}