Liga 1

Conflict în play-out » Ce s-a întâmplat în vestiar: „Nu trebuia să ajungem acolo! Sunt unii jucători mai agresivi”

FOTO: Facebook @CSMPolitehnicaIasiOficial

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 22 aprilie 2021

Poli Iași a fost învinsă de FC Voluntari, scor 0-1, în etapa secundă din play-out. Andreas Calcan (27 de ani), mijlocașul moldovenilor, a dezvăluit tensiunile din vestiarul lui Nicolo Napoli. 

Situația la Poli Iași este explozivă. Conducerea a făcut plăți discreționare către jucători și a stricat atmosfera din vestiar. Andreas Calcan spune că zilele trecute a avut loc un conflict major. 

Scandal la Poli Iași


„Contează partea financiară, știți bine problemele care au fost, cu jucători plătiți preferențial. Nu pot să comentez foarte multe. Probabil pe unii banii îi motivează mai mult, pe alții mai puțin. Vă dați seama, unii au trei luni, alții patru luni de restanțe, alții sunt la zi, probabil afectează.

A fost un mic conflict săptămâna asta, o mică ceartă, nu trebuie să ajungem acolo. Sunt unii jucători mai agresivi verbal. Deja sunt două-trei antecedente, au mai fost, am trecut peste ele. Eram într-un moment bun, urcasem un loc în clasament. Dacă reușeam să câștigăm, eram într-o situația bună. Atmosfera din vestiar s-a schimbat, apasă, asta s-a văzut și în meci”, a declarat Calcan, conform Telekom Sport

Citește și alte știri din play-out:


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.