România bifează o premieră fantastică, va avea doi „centrali” la EURO 2020 de peste două luni, însă prezența celor doi și CV-ul lor la turneele finale sunt la mare distanță de palmaresul celui mai titrat arbitru pe care l-a avut vreodată România, Nicolae Rainea.
Ce paradox trăiește fotbalul românesc! Campionatul intern e viciat aproape etapă de etapă de erorile grave ale „centralilor” și asistenților, dar România va avea, pentru prima dată în istorie, doi arbitri la același turneu final! La Euro de peste două luni, UEFA a anunțat că vor conduce meciuri cei doi români aflați în categoria Elite, cea mai importantă: Ovidiu Hațegan și Istvan Kovacs.
Nicolae Rainea, cel mai titrat arbitru român
Practic, arbitrajul românesc se află la cel mai înalt nivel, însă prezența celor doi la acest European și CV-ul lor de până acum nu numai că nu le dau ocazia să poată emite pretenții pentru a fi pe primul loc în istoria fluierașilor noștri, dar o comparație cu cei care au mai reprezentat România la Mondiale și turnee finale europene îi dezavantajează. Mai ales în raport cu cel care a fost cel mai mare și mai titrat arbitru pe care România l-a avut: Nicolae Rainea.
Chiar dacă Hațegan se va afla la al doilea European, e foarte departe de nivelul pe care l-a avut fostul „central”! De fapt, până în prezent, nici Hațegan și nici Kovacs n-au bifat măcar un CM, în vreme ce Rainea are nu mai puțin de 3 astfel de participări.
Arbitri români la Mondiale
NUME | EDIȚIA |
Costel Rădulescu | Uruguay 1930 |
Andrei Rădulescu | Mexic 1970 |
Nicolae Rainea | RFG 1974, Argentina 1978, Spania 1982 |
Ioan Igna | Mexic 1986 |
De la Mondialul de acum 35 de ani, România n-a mai avut niciun „central”, indiferent că ei s-au numit Crăciunescu, Porumboiu, Hațegan, Kovacs. Singurul care a fost prezent s-a numit Nicolae Grigorescu, asistent la CM din 1998.
Rainea și Igna nu doar că au fost la acele turnee mondiale, dar au avut parte de confruntări fabuloase. Primul a condus Italia - Franța 2-1, în 1978, după care, peste 4 ani, a arbitrat Italia - Argentina 2-1, în faza a doua a grupelor, un duel legendar între Tardelli, Rossi și Conti versus Ardiles, Maradona și Kempes. Și Igna are un meci de referință în istoria Mondialelor: sfertul de finală Brazilia - Franța 1-1, 3-4 după penalty-uri, considerat cel mai frumos și mai intens meci al acelui turneu final.
Și în privința Campionatelor Europene, diferența dintre cei de acum și cei din anii '80 e colosală.
Arbitri români la Europene
NUME | EDIȚIA |
Nicolae Rainea | Italia 1980 |
Ioan Igna | RFG 1988 |
Ovidiu Hațegan | Franța 2016, EURO 2020 |
Istvan Kovacs | EURO 2021 |
În ciuda faptului că Hațegan va bifa al doilea turneu final continental, lucru pe care nu l-a mai reușit niciun alt „central” român, diferența de anvergură a meciurilor arbitrate nu lasă loc de interpretări. La Euro 2016, a condus două jocuri fără niciun grad de risc: Polonia - Irlanda de Nord 1-0 și Italia - Irlanda 0-1, meci care nu mai avea nicio miză pentru italieni, calificați matematic de pe primul loc după primele două partide.
Hațegan va împlini în iulie 41 de aniÎn schimb, Rainea a avut tot două meciuri în 1980, însă au fost, probabil, cele mai tari partide ale întregului turneu. Mai întâi, șocul Italia - Anglia 1-0, în grupă, căpitani la cele două formații fiind legendarii Dino Zoff și Kevin Keegan. Pentru prestația sa foarte bună, Rainea a fost recompensat chiar cu finala RFG - Belgia 2-1, fiind preferat unuia dintre cei mai mari arbitri ai momentului la acel moment, maghiarul Palotai!
Și Igna a fost la un nivel de top. La Euro 1988 a primit semifinala dintre Olanda și RFG, considerată, de fapt, adevărata finală. S-au impus olandezii, 2-1, într-un meci extrem de complicat pentru „centralul” timișorean, care a acordat câte un penalty pentru fiecare echipă, transformate de Matthaus și Ronald Koeman, în vreme ce golul victoriei a fost înscris de Van Basten.
N-avem cum să-i comparăm pe cei de acum cu titani gen Rainea și Igna. Păi, acum, arbitrii au copiuțele cu ei, pot reveni dacă nu iese avantajul, pe vremuri nu se putea face asta! Apoi, au cască în care să li se sufle tot și, dacă nu văd ceva, revăd faza la televizor, la marginea terenului. De-asta Rainea și Igna au fost imenși, că au fost de top fără niciun fel de ajutor.
Adrian Porumboiu
Istvan Kovacs are 36 de ani și jumătateSunt singurul arbitru din lume care a avut şansa de a arbitra toate echipele care au câştigat un Campionat Mondial. Nu ești arbitru mare doar dacă ai ecuson FIFA în piept, ești mare când mergi la competiții mari, când arbitrezi echipele de top între ele sau o finală de Mondial, European sau Cupa Campionilor.
Nicolae Rainea
81 de aniavea Rainea în momentul în care a murit, în aprilie 2015; el a bifat ultimul turneu la care a fost prezent, Mondialul din 1982, la vârsta de 48 de ani
5 țări, printre care și România, vor avea doi "centrali" la Euro; celelalte sunt Germania, Spania, Anglia și Olanda
28 de aniconsecutivi, între 1988 și 2016, România nu a avut niciun „central” la un CE sau CM
50.000 de €va fi baremul pe care fiecare dintre arbitrii prezenți la CE din vară îl va încasa; se va adăuga un bonus de câte 4.500 de euro pentru fiecare meci arbitrat
{{text}}