Sporturi   •   Snooker   •   CM SNOOKER

Ronnie O'Sullivan, eliminat în joc decisiv de la Campionatul Mondial de snooker! Anthony McGill merge mai departe

Ronnie O'Sullivan la Welsh Open, foto: Imago

Articol de Mitică Docan   —  sâmbătă, 24 aprilie 2021

Englezul Ronnie O'Sullivan, campion mondial en-titre la snooker, a fost eliminat în optimile de la Crucible de scoțianul Anthony McGill, care s-a impus cu 13-12. 

  • Pentru Ronnie O'Sullivan, acest Campionat Mondial de snooker avea o miză enormă: voia să egaleze recordul de 7 titluri deținut de scoțianul Stephen Hendry, care abia s-a întors în sportul cu bile după o pauză de 9 ani!

Ronnie O'Sullivan a părut în control în prima sesiune, disputată joi, și a sprintat la 4-1. Mai mult, putea să se desprindă la 5-1, însă McGill a „furat” frameul și ceea ce a urmat i-a lăsat cu gura căscată pe iubitorii snookerului. Scoțianul în vârstă de 30 de ani, loc 16 mondial, a încercat chiar un break maxim, dar s-a încurcat cu două bile roșii înainte de final. Sesiunea s-a încheiat la 4-4, dar ce era bun abia acum avea urma să urmeze. 

Ronnie O'Sullivan, de nerecunoscut în sesiunea de amiază


Oarecum distrat, Ronnie s-a întors astăzi și a ales să spargă mănunchiul de bile prin spate, o lovitură făcută celebră de galezul Mark Williams. Șmecheria nu a ținut prea mult, fiindcă McGill a intrat dezlănțuit în a doua sesiune a meciului. Scoțianul a dus rapid scorul la 8-4, grație unei combinații de breakuri mari și consistență în lovituri, în timp ce „Racheta” s-a văzut obligată să cedeze frame după frame. 

După o scurtă pauză și 7 frameuri consecutive notate pe tabelă, McGill a pierdut, 8-5, dar a reluat canonada și a închis sesiunea la 10-6.  

„Racheta” Ronnie O'Sullivan s-a prezentat în sesiunea decisivă. Dar a fost prea târziu

Cum era de așteptat, sextuplul campion mondial a pornit motoarele în sesiunea decisivă. Au fost 4 jocuri consecutive câștigate de O'Sullivan, 10-10, după care a urmat un frame foarte disputat, decis la bila maro, 11-10 pentru Ronnie. McGill a reușit primul său frame al sesiunii, egalând, după care Ronnie a forțat iarăși și a dus meciul la 12-11. Aici, scoțianul a părut intrat la gheață. A făcut un break exemplar, de 136 de puncte, pentru a duce meciul în frame decisiv, după care a profitat de o eroare a englezului și l-a eliminat din competiție! 


Celelalte meciuri din turul 2 la Crucible: 

  • John Higgins - Mark Williams 3-5;
  • Neil Robertson - Jack Lisowski 9-7;
  • Barry Hawkins - Kyren Wilson;
  • Mark Allen - Mark Selby;
  • Shaun Murphy - Yan Bingtao;
  • Stuart Bingham - Jamie Jones;
  • David Gilbert - Judd Trump;

Citește și alte știri din snooker:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.