Simona le face sânge rău Aurolacilor

Vă povestesc o singură fază din meciul Simonei cu Alexandrova. 

Rusoaica prinde o dreaptă inversă tare și ascuțită, o scoate în culoarul de dublu pe Simona, care se întinde la maximum și agață mingea cu reverul cu două mâini. Nu mai are însă forță decât să o arunce „moartă”, țopăită, cam la 2 m de fileu, după care fuge spre centru. Ekaterina vine la minge liniștită, are timp berechet să aleagă, și pune o scurtă bine îngropată. Simona aleargă formidabil, ajunge în ultima fracțiune de secundă și împinge mingea, cu reverul tăiat cu o mână, în dreapta, în cros aproape paralel cu plasa. Alexandrova n-o mai ajunge decât ca s-o trimită în burta fileului...

Pentru mine, semnul nivelului înalt de încredere în sine al Simonei este o astfel de reușită excepțională în „zona crepusculară” pentru ea, în apropierea fileului.

Ca și cu Vondroušová, în înfruntarea cu redutabila Alexandrova, cheia a fost serviciul. Care a funcționat ca un ciocan pneumatic, tăindu-i adversarei elanul atunci când încerca să întoarcă meciul. Din nou, remarcabil jocul de inițiativă, asumat, cu care își face punctele, nu le așteaptă. După părerea mea, Simona Halep are prima șansă mâine, în semifinalele Stuttgartului, indiferent dacă va juca cu Sabalenka sau Kontaveit.

Două vorbe despre membrii sau simpatizanții Partidului Aurolacilor care-i reproșează Simonei că n-a jucat în echipa națională împotriva Italiei, dar că joacă la Stuttgart. Ceea ce i-ar fi umplut de fericire, deci, ar fi fost să nu joace nici la Stuttgart. Sau măcar să piardă. Din molozul mințișoarei lor, o înjură că nu e patrioată, ca și cum meciurile eroice din Fed Cup ale Simonei împotriva Cehiei și Franței, de pildă, n-ar fi existat. Să le ceri să se gândească la spatele și umărul ei, pe care nu i le dau ei înapoi dacă se rup, ar fi de-a dreptul obscen...