Media

Colectiv, șanse mici la statuetă. Filmul Netflix e marele favorit

Colectiv, șanse mici la statuetă. Filmul Netflix e marele favorit

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 24 aprilie 2021

Cotele la pariuri dau Colectiv cu șansa a treia la categoria „Cel mai bun film străin”, 13, după Another round cu 1,08 și Quo Vadis, Aida?, cu 7,5. La categoria „Cel mai bun documentar”, My Octopus Teacher e favorit, cu 1,2, urmat de Time, cu 5, și Colectiv cu 9.

  • A 93-a ediție a Premiilor Oscar va putea fi urmărită liveTEXT pe GSP.ro în noaptea de duminică spre luni. Ceremonia începe la ora 3:00. Va fi transmisă liveVIDEO pe platforma Voyo. Marți, 27 aprilie, de la 20:30, va fi difuzată de ProCinema
Cote Unibet

Cum calculează americanii predicțiile la Oscaruri

Ben Zauzmer, de la Hollywood Reporter, a detaliat cum calculează probabilitatea matematică a fiecărui film nominalizat de a câștiga Oscarul. El se bazează pe datele anterioare de la premii, piața de pariuri, media ratingurilor criticilor și analizează cum s-au aliniat aceste predicții cu edițiile trecute ale Oscarurilor. „Fac asta nu pentru că matematica poate prezice perfect aceste premii, ci deoarece sper că va fi mai interesant pentru privitori să știe dinainte cine sunt favoriții și cine sunt outsiderii”, spune Zauzmer. 

El a cotat Colectiv cu șansa a doua la „Cel mai bun film străin”, după Another Round. „E un candidat puternic, dar Thomas Vinterberg a fost nominalizat la categoria «Cel mai bun regizor» pentru Another Round, ceea ce e greu de ignorat din punct de vedere matematic”, a zis specialistul.

Conform Hollywood Reporter, Colectiv are șansa a treia la „Cel mai bun documentar”. Mai mulți critici au optat pentru Time, ceea ce îl duce pe primul loc, chiar dacă sub 50%. Și My Octopus Teacher (Netflix) poate câștiga, așa cum prezic experții.

Los Angeles Times: ”«Colectiv» ar merita Oscarul, dar va câștiga «My Octopus Teacher»”

Cu două zile înainte decernării premiilor Academiei Americane de Film, cel mai important ziar american de pe coasta de vest, Los Angeles Times a pronosticat cum va arăta seara Galei în privința câștigătorilor. ”«Colectiv» a câștigat nominalizări pentru documentare și lungmetraj internațional și va pleca cu mâna goală pentru că toată lumea a văzut filmul liniștitor Netflix despre acel scafandru nesuferit care se împrietenește cu o caracatiță. Hei, și eu l-am urmărit și l-am găsit emoționant”, scrie ziaristul Glenn Whipp.

”«Colectiv» – o anchetă deranjantă, în urma unui incendiu din clubul de noapte din București din 2015, care descoperă putregaiul sistemic și indiferența șocantă – m-a lăsat uneori disperat pentru viitorul umanității. Ghici care film va prevala! (Notă: „Time”, în regia lui Garrett Bradley, focusat pe lupta unei femei împotriva problemelor sistemice, are o șansă, deși îi lipsește și o caracatiță.)”, rezumă criticul.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.