CS Universitatea Craiova l-a pierdut pentru următoare perioadă pe fundașul Paul Papp (31 de ani), accidentat în meciul cu Sepsi din prima etapă a play-off-ului, scor 0-0.
Sursele GSP informează că a fost operat azi după o ruptură de ligament încrucișat anterior și va lua 6 luni de pauză!
Paul Papp a fost integralist în partida de pe „Ion Oblemenco”, însă a început să resimtă dureri după meci, ca urmare a unui duel cu Bryan Nouvier din timpul partidei. La următorul antrenament s-a simțit rău în continuare și a fost nevoit să renunțe. Azi a fost operat la ligamente:
"Leii" rămân mereu în picioare, Paul! Fundașul nostru central a fost operat astăzi de prof. dr. Pier Paolo Mariani la celebra clinică italiană Villa Stuart
Craiova pe Facebook
Au fost unele meciuri în care am cerut schimbare pe final, fiindcă am primit nişte lovituri care mi-au cauzat un blocaj muscular şi nu am vrut să risc, fiindcă ştiam că urmează meciuri din trei în trei zile. Nu vreau să mă rup, fiindcă am riscat o dată şi m-am accidentat la începutul sezonului şi nu mai vreau să repet aceeași experienţă
Paul Papp acum 2 săptămâni
De la venirea lui Marinos Ouzounidis la Craiova, Paul Papp a devenit titular incontestabil. Stoperul în vârstă de 31 de ani a jucat în 11 meciuri consecutive, singura partidă în care nu a fost integralist fiind cea cu FCSB din etapa 29 a sezonului regular, scor 0-0. Atunci a jucat 69 de minute.
{{text}}