Irina Giurgiu (29 de ani) este prima femeie antrenor din România care deține Licența UEFA Pro.
Din anul 2014, Irina Giurgiu s-a aflat într-un continuu proces de învățare pentru a se perfecționa ca antrenoare, scrie site-ul FRF. A început cu Școala de Antrenori Ioan Kunst Ghermănescu din București, tot în aceeași perioadă urmând și masterul la Facultatea de Geografie, Turism și Sport din cadrul Universității din Oradea.
A obținut Licența UEFA B în 2016, iar după doi ani a intrat în posesia Licenței UEFA A, pentru ca la începutul anului 2021 să devină prima femeie antrenor din România cu Licența UEFA Pro.
Irina compară obținerea Licenței UEFA Pro cu un meci câștigat. După un succes trebuie să te concentrezi pe următoarea etapă și să îți dorești mai mult, să fii într-o continuă evoluție. “Cred că orice realizare e precum o victorie. Te bucuri atunci foarte, foarte mult, după care te gândești ce trebuie să faci în continuare. Da, mi-am dorit licența aceasta, dar nu o să mă opresc aici din studiat. Toată lumea îmi spune: Irina, câte școli ai făcut! Mai faci? Nu pot să garantez sau să promit că nu voi face, nu știu ce va fi peste un an, nu știu ce mi-aș dori să fac și atunci licența aceasta este doar o etapă, după care normal că îmi doresc să progresez, nu o să mă opresc aici”.
Irina Giurgiu FOTO: FRF
Irina Giurgiu a urmat cursurile pentru Licența UEFA Pro alături de nume importante din fotbalul românesc, precum Mirel Rădoi, Adrian Mutu, Dorin Goian sau Florin Bratu. “M-am bucurat de prezența lor și m-am bucurat că am avut colegi de valoare alături de mine, pentru că asta a crescut și nivelul cursului. Având cursanți foarte buni, cursul trebuia să se ridice la nivelul lor sau al nostru și cred că asta a ajutat. Răspunsurile pe care le dădeau ei m-au ajutat pe mine ca antrenor să înțeleg mai bine unele lucruri și să învăț și de la ei, nu doar de la profesori. Am învățat foarte mult și de la ei”.
Chiar dacă a fost descurajată de multe persoane la început, Irina s-a lăsat ghidată de pasiunea pentru fotbal și de dorința de a avea o carieră în antrenorat.
“Au fost momente când am vrut să renunț. Erau foarte mulți oameni în jurul meu care mă descurajau și care spuneau că nu o să reușești, nu o să poți să faci nimic din fotbalul feminin, nu o să câștigi bani, o să îți fie greu, o să îți pierzi timpul. La un moment dat m-am întrebat: oare ce vreau să fac? Vreau să fac ceva cu această carieră de antrenoare sau fac doar de plăcere? Și atunci, normal, timpul dedicat fotbalului nu mai era același dacă doream să fac altceva. Am analizat foarte bine această situație și m-am gândit că da, eu chiar vreau să fac o carieră în fotbal și ar trebui să merg mai departe indiferent de ce spun ceilalți”, a spus Irina Giurgiu.
Pentru fetele care încep o carieră în antrenorat, sfatul meu este să fie perseverente și să știe să asculte. Sunt mulți oameni care nu știu să asculte și tot timpul ei sunt mai buni. Eu cred că de la fiecare persoană avem ce învăța, doar trebuie să fim deschiși la nou și să încercăm să adaptăm tot ce învățăm la grupa la care antrenăm. Să nu copiem un exercițiu de pe internet și să îl punem în practică!
Irina Giurgiu
{{text}}