Sunt șanse infime ca Parma să mai conteze în ultimele cinci meciuri pe Dennis Man (22 de ani). Atacantul român a efectuat un RMN, care a dezvăluit existența unei leziuni de grad ridicat la jocțiunea miotendinoasă a mușchilor flexori ai coapsei stângi.
Clubul gialloblu a anunțat că fostul jucător FCSB-ist a început deja tratamentul de recuperare, „dar e proababil că în cazul lui se poate vorbi despre un campionat încheiat”.
S-a accidentat grav după un sprint
Man a intrat titular sâmbătă, în partida de pe teren propriu cu Crotone (3-4), și la o lansare în careul advers a fugit după minge, resimțind dureri musculare la piciorul stâng. S-a trântit pe gazon și i-a cedat locul lui Gervinho.
Fostul golgeter al Ligii 1, transferat în ianuarie pentru 11 milioane de euro, are două goluri și o pasă decisivă pentru echipa pregătită de Roberto D'Aversa în 697 de minute, adunate din 14 prezențe în Serie A.
Parma are doar 20 de puncte după 33 de etape, aflându-se tot pe penultimul loc, la 11 ”lungimi” de prima echipă de deasupra liniei retrogradării, și e practic resemnată cu Serie B.
{{text}}